Review Cloudpunk – Un joc în stil cyberpunk care arată super!

Cloudpunk nu Cyberpunk, este un joc care mi-a atras atenția în mod special când l-am văzut pe Steam. Pe langa numele care este apropiat de cel mai așteptat joc al momentului, acesta are un art style futurist care îmi amintește de filmul The Fifth Element.

Aici preiei controlul personajului Rania, care  este un proaspăt imigrant în orașul futurist Nivalis. Din lipsă de munca și de bani, ea se angajează la firma de curierat Cloudpunk. Să zicem că aceasta nu este o companie de livrat obișnuită. Ideea fiind puțin inspirată de filmului The Transporter, unde te duci iei un colet și îl livrezi la timp, fără alte intrebări.

Așadar ajungi să livrezi orice lucru, fie el legal sau nu. Te plimbi cu mașina din mijlocul orașului bogat, pănă în zonele rău flamate. Așadar îți vei petrece cea mai mare parte din timp pilotând HOVA, mașina ta zburătoare.

Cloudpunk are o grafică placută la prima vedere, este greu să nu te pierzi in peisaj și să nu te duci să explorezi lumea. Jocul foloseste un stil de grafică numit voxel. Acest aspect se îmbină perfect cu clădirile luminoase și arhitectura orașului. De asemena oferă acest aspect de oraș al viitorului, unde inteligența artificială este la fiecare colț de stradă, pe scurt un aspect cyberpunk. Coloana sonoră în stiul vapor-wave amplifică și mai mult atmosfera de joc SF.

Jocul propriu-zis se desfășoară în jurul conducerii mașinii HOVA. Acest lucru este destul de simplu, dar controlul este puțin ciudat. Mașina fiind una zburătoare, aceasta se poate deplasa în sus, în jos și în lateral, așadar trebuie să aveți grijă peste ce obstacole dați. Dacă vă izbiți prea mult de alte obiecte, va trebui să o reparați, și fiți atenți că mașina trebuie alimentată din când în când, dar și splălată.

Puteți cumpăra, de asemenea, upgrade-uri pentru HOVA, acestea cresc viteza sau să adauge durabilitate sau alte chestii cosmetice. Odată ce avansați în poveste vă puteți schimba mașina.

Libertatea de zbor aici face ca explorarea Nivalisului să fie o bucurie vizuală. Poți urca și coborâ peste tot pentru a vedea ce are de oferit fiecare zonă în parte. Există o mini-hartă care indică lucruri precum magazine, articolele și obiective.

Obiectivele sunt ușor de urmărit, însă vânatul de articole pentru misiunile secundare îți pot da bătăi de cap, deoarece debarcarea pentru a ajunge în acel loc necesită neapărat o parcare specială, iar de multe ori parcările sunt departe de locul unde ai misiunea. Va trebui să parcurgeți distanțe mari pe jos și este posibil să vă pierdeți prin oraș, deoarece este ca un labirint.

Nu există nicio luptă în Cloudpunk, dar există violență. În principal misiunile sunt sistematice, care constau în adunarea de datorii pentru diverși cămătari, livrare de droguri sau alte pachete suspecte. La anumite livrări de pachete va trebui să iei decizia, dacă duci sau nu pachetul la destinație, dar acest aspect nu influențează povestea. Jocul nu dispune de salvare manuală, așadar dacă ieșiți brusc din joc și acesta nu a salvat automat, este posibil să reluați ultima misiune.

Misiunile vă sunt alocate de către Control, cel care conduce compania de livrare. La început nu livrați pachete decât de la un punct la altul, dar pe măsură ce poveste evoluează, livrarile se complică puțin. Pe măsură ce alergați prin oraș, ve-ți întâlni gangsteri, androizi, hacker și alte personaje care vă vor oferi misiuni secundare. După fiecare livrare sau misiune secundară, sau chiar pentru descoperirea de zone noi, sunteți răsplătiți cu bani.

Cloudpunk este un joc indie excelent, dar sunt un ele momente când rămâi dezamăgit din cauza granițelor, care îți taie din senzația de joc open world. Povestea este bine făcută, dar evident era loc de mai mult. Mi-aș fi dorit și un mod care să îți permită să construiești în acest joc și să poti evolua de la rangul de curier. Dar cel puțin jocul a nimerit din plin estetica de eră cyberpunk. Acordăm jocului o notă de 7 pentru încurajare.

 

 

 

Review Cloudpunk

Grafică - 7.5
Sunet - 8
Poveste - 6.5

7.3

Scor

Cloudpunk este fără îndoială un joc care trebuie încercat.

User Rating: Be the first one !
%d blogeri au apreciat: