Sâmbătă, pe 18 decembrie, în cadrul Gaming Marathon, streamerii și comunitățile lor de sute de mii de gameri sprijină educația copiilor de la Casa Bună. ONG-ul creat de Valeriu Nicolae are ca scop accesul copiilor din familii marginalizate la educație, astfel că în timpul maratonului, streamerii și partenerii evenimentului vor dona zeci de echipamente care să-i ajute pe cei mici să își continue studiile. Gaming Marathon are loc pe www.gaming-marathon.ro, începând cu ora 10.00.
PC-urile, laptopurile, telefoanele mobile, monitoarele și alte multe dispozitive vor veni în sprijinul programului de gamificare al asociației, care răsplătește copiii cu dispozitive dacă aceștia participă la cât mai multe ore și adună cât mai multe puncte. Participanții la eveniment pot dona și ei direct pe site-ul asociației, www.asociatiacasabuna.ro .
“Implicarea este cel mai important motiv pentru care Gaming Marathon există de aproape 2 ani. Evenimentul a dovedit în mai multe ediții cât de uniți și dornici să ajute sunt gamerii din România, fie că vorbim de doctorii din prima linie, fie de copiii care au nevoie de acces la educație digitală. Iar în acest decembrie am ales să dăruim, ajutăndu-i pe copiii din programul Casa Bună cu zeci de pc-uri și tablete care să le faciliteze continuarea studiilor și, mai ales, să-i ajute să-și găsească o vocație.”, a precizat Tudor Dăescu, co-fondator Gaming Marathon.
“La Casa Bună, ne dorim ca toți copiii din program să aibă acces la o educație completă. Iar jocurile video sunt instrumente prin care copiii se pot apropia mai ușor de cunoaștere. Mulți dintre ei îi urmăresc pe streamerii care vor fi prezenți la Gaming Marathon și se vor bucura enorm de cadourile pe care le vor primi din partea comunității. Cu ajutorul echipamentelor primite, vom continua cu aceștia munca de mentoring în carieră. Am fi extrem de mândri ca la Casa Bună să se formeze viitori programatori sau streameri de succes.”, a declarat Valeriu Nicolae, inițiatorul proiectului Casa Bună.
Streamerii din Good Gaming League, liga creatorilor care fac gaming pentru bine, vor purta discuții despre importanța de a ajuta și a dona. Ovvy, Antonia Nuckle, IceManLucky, Gannicus, Jaxi, Tedereu, ZaSami, Mădălin și AmyClaire își vor încuraja comunitățile să se implice în discuție, iar la final vor dona tablete pentru copiii de la Casa Bună.
La maraton, gamerii au parte de educație financiară într-un mod inedit de la creatorii preferați. Aceasta lipsește atât în viața reală, cât și în jocuri, dar e o parte determinantă pentru succes în ambele. Werty (CS:GO), Tudor Buțan (FIFA), iSilent (Minecraft) și Mădălin (Clash Royale) vor oferi tips & tricks gamerilor despre cum să-și gestioneze cât mai bine banii și resursele în jocuri.
Jaxi și Tedereu vor primi challenge-uri în CS:GO și PUBG și dacă le vor rezolva, își vor dona telefoanele personale, în timp ce specialiștii din industria dezvoltatoare de jocuri video vor recomanda live cele mai inteligente și educative jocuri video pe care copiii de la Casa Bună să le joace pe PC-urile și telefoanele pe care le vor primi.
Mai multe detalii despre Gaming Marathon, line-up-ul complet și programul jocurilor se găsesc pe www.gaming-marathon.ro.
Gaming Marathon este connected by Vodafone și powered by Amber, susținut de George, AGON BY AOC, Samsung, Philips OneBlade și Logitech G.
Despre Casa Bună
De peste zece ani, Valeriu Nicolae, împreună cu un grup de voluntari, lucrează cu copiii din cea mai vulnerabilă zonă din București, Ferentari, Aleea Livezilor. Din 2020, activitățile s-au extins la două comune din județul Argeș, an în care am primit și numele oficial. La Casa Bună, 258 de voluntari lucrează săptămânal, online și offline, cu aproxiamtiv 400 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, copii care cresc în familii defavorizate. Activitățile constau în susținere educațională, suport medical (stomatologic, oftalmologic, dar nu numai), medicamente, ochelari, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, alimente, etc.
Leave a Review