web analytics

ASUS Republic of Gamers a prezentat cele mai recente laptopuri și echipamente de gaming în cadrul evenimentului virtual For Those Who Dare: Transcendence la CES 2024

Parteneri

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat o gamă extinsă de produse noi axate pe performanță în cadrul evenimentului virtual „For Those Who Dare: Transcendence” din cadrul CES® 2024. Noua generație de soluții pentru gaming acasă și în deplasare include ecrane impresionant de rapide și uimitoare, laptopuri cu viteze fulminante și grafică de top, precum și cel mai puternic telefon de gaming de pe piață, ROG Phone 8.

Lansarea a prilejuit o călătorie captivantă în lumea jocurilor de ultimă generație cu ajutorul produselor de la ROG. Prin noul ecosistem avansat Back to the Future (BTF), ROG contribuie la reducerea aglomerației vizibile de cabluri în sistemele DIY. De la placa de bază performantă ROG Maximus Z790 Hero BTF, cu conectori ascunși pentru o gestionare optimă a cablurilor, până la revoluționara placă grafică ROG Strix GeForce RTX™ 4090 BTF Edition, fiecare detaliu este meticulos conceput pentru o experiență de joc extraordinară.

Laptopurile ROG Zephyrus G14 și G16 revoluționează gaming-ul portabil integrând componente puternice și ecrane uimitoare. Jucătorii se pot delecta cu performanța imbatabilă a laptopului ROG Strix SCAR 18, conceput pentru pasionații de „esports” ce caută viteze maxime. Noile laptopuri de gaming oferă o putere de neegalat cu un procesor ce urcă în gamă până la Intel® Core™ Ultra 9 și un GPU flagship NVIDIA® GeForce RTX 4090 Laptop.

La scurt timp după acordul dintre ASUS și Intel privind preluarea afacerii Intel Next Unit of Computing (NUC), ROG a creat primul ROG NUC din istorie – PC-ul compact, dar puternic, cu nume de cod Scorpion Canyon, este o minunăție în materie de gaming – având dimensiuni foarte mici și fiind dotat cu procesoare Intel Core Ultra și grafică NVIDIA RTX – ce oferă o soluție de gaming versatilă.

În cadrul evenimentului virtual a fost prezentat, de asemenea, noul ROG Phone 8, care a devenit unul dintre cele mai versatile telefoane de pe piață. Printre celelalte produse prezentate se numără carcasa ROG Hyperion GR701 BTF Edition, monitorul ROG Swift OLED PG39WCDMROG Aura Monitor Light Bar și ROG Ergo Monitor Arm pentru modernizarea setup-ului de gaming, microfonul ROG Carnyx, care captează cu precizie fiecare sunet, mouse-ul ROG Keris II Ace cu ROG Polling Rate Booster, căștile ROG Cetra True Wireless SpeedNova și tastatura ROG Falchion RX Low Profile.

LAPTOPURI CU PUTERE MAXIMĂ PENTRU JUCĂTORII ADEVĂRAȚI

Seria ROG Zephyrus: Îmbunățește realismul jocurilor

Noile laptopuri de gaming ROG Zephyrus G14 și G16 redefinesc genul printr-o serie de caracteristici extraordinare. Carcasa reproiectată din aluminiu premium, disponibilă în culorile Eclipse Gray și Platinum White, este atât ușoară, cât și durabilă – G14 măsoară doar 1,59 cm și cântărește 1,5 kg, în timp ce G16, cu o grosime de 1,49 cm, cântărește doar 1,85 kg. Pe carcasă există o bară LED Slash Lighting, care continuă și îmbunătățește opțiunile de personalizare populare ale generației anterioare. De asemenea, acestea sunt primele laptopuri care dispun de panouri OLED ROG Nebula Display. Zephyrus G14 se mândrește cu un panou 3K la 120 Hz, iar Zephyrus G16 cu un ecran 2,5K la 240 Hz. Ambele dispun de un raport de aspect 16:10, certificare VESA DisplayHDR True Black 500 și un raport de contrast uimitor de 1.000.000:1. Tehnologiile Hi-Res Audio și Dolby Atmos® sporesc calitatea audio, fiind completate de camerele HD încorporate pentru o comunicare clară.

Concepută pentru gameri, creatori și designeri, seria Zephyrus include modelul G14 cu procesor AMD Ryzen 9 8940H și modelul G16 cu procesor Intel Core Ultra 9 de până la 185H. Ambele laptopuri sunt echipate cu GPU NVIDIA GeForce RTX și dispun de o varietate de soluții puternice de răcire inteligentă ROG Intelligent Cooling pentru performanță optimă.

Cu seria actualizată Zephyrus, ROG duce jocurile portabile la un nou nivel, îmbinând perfect tehnologia, performanța și estetica pentru o experiență de joc de neegalat. Jucătorii, profesioniștii creativi sau pasionații de design își pot eleva realismul jocurilor cu seria Zephyrus.

ROG Strix SCAR 16 și SCAR 18: Putere de gaming dincolo de limite
Laptopurile ROG Strix SCAR 16 și SCAR 18 redefinesc excelența în materie de jocuri cu facilități de ultimă generație. Bazate pe procesorul Intel Core i9 14900HX și un GPU până la NVIDIA GeForce RTX 4090 pentru laptop, acestea oferă performanțe de neegalat. Designul termic, inclusiv metalul lichid Conductonaut Extreme de pe CPU și GPU, cu tehnologie Tri-Fan și orificii de ventilație full-surround, asigură o răcire optimă.

Ecranele ROG Nebula HDR Mini LED 2.5K (2560×1600) la 240Hz – inclusiv primul panou ROG Mini LED de 18 inchi – au un raport ecran/corp de până la 90%, iar împreună cu sistemul audio Dolby Atmos® cu patru difuzoare, laptopurile oferă un gaming cât mai captivant. De asemenea, acestea au o tastatură adecvată gamerilor, Thunderbolt™ 4, LAN de 2,5 Gbps, WiFi 6E și o baterie de 90 Wh cu încărcare USB-C® de 100 W. Realizată cu atenție la detalii, carcasa metalică prezintă logo-ul iconic RGB ROG și un nou design ROG slash.

ROG Strix G16 și G18: Putere și performanță în două finisaje distincte
ROG Strix G16 și G18 oferă o experiență de gaming puternică cu procesorul Intel Core i9 14900HX și un GPU până la NVIDIA GeForce RTX 4080 pentru laptop. Designul termic, ce include metalul lichid Conductonaut Extreme, tehnologia Tri-Fan și orificiile de ventilație full-surround, asigură o răcire optimă. Cu două finisaje unice și un raport ecran/corp de până la 90%, seria Strix G oferă imagini captivante cu panourile ROG Nebula de 16 și 18 inchi 2.5K (2560×1600) la 240Hz, cu Dolby Vision HDR. Combinate cu tehnologia audio Dolby Atmos, acestea oferă performanțe audiovizuale excepționale. Caracteristicile dedicate gamerilor includ un touchpad larg, taste direcționale mari, suport Thunderbolt 4, tastatură cu iluminare RGB per tastă, LAN de 1Gbps, WiFi 6E și o cameră HD 720p pentru o conectivitate fără întreruperi. Bateria de mare capacitate de 90 Wh și încărcarea USB-C de 100 W permit jocurile în deplasare, fără a compromite performanța. Versiunea Volt Green are o carcasă metalică cu logo-ul RGB ROG și un nou design unic ROG slash, în timp ce versiunea Eclipse Gray se mândrește cu o carcasă metalică cu un model ROG slash cu profil redus.

NU DOAR UN TELEFON PENTRU JOCURI, CI UN TELEFON EXTREM DE PUTERNIC, CU FUNCȚII ADAPTATE LA JOCURI

ROG Phone 8 și ROG Phone 8 Pro: Dincolo de jocuri
Gamerii pot porni într-o călătorie revoluționară cu ROG Phone 8 și ROG Phone 8 Pro, care redefinesc excelența în materie de jocuri mobile. Acestea au tehnologie de ultimă generație, design inovator, oferind o experiență de utilizare excepțională. Concepute ca niște dispozitive puternice pentru gameri, streameri, creatori de conținut și nu numai, acestea se remarcă prin caracteristicile adaptate jocurilor. La baza lor se află formidabila platformă mobilă Snapdragon® 8 Gen 3, asigurând performanțe de neegalat. Telefoanele dispun de capabilități avansate de inteligență artificială, inclusiv X-Sense 2.0, AI Grabber, căutare semantică, anularea zgomotului prin AI și multe altele, marcând un pas important în interacțiunea cu utilizatorul.

Pentru a asigura un maraton de jocuri fără supraîncălzire, telefoanele integrează mecanisme avansate de răcire internă – inclusiv Rapid-Cooling Conductor, care conduce căldura direct de la SoC la capacul din spate – împreună cu funcții AI pentru gaming, cum ar fi modul Background și X Capture, pentru a îmbunătăți experiența de joc. Fiind mai subțiri decât modelele predecesoare, telefoanele se mândresc cu o baterie robustă de 5500 mAh cu încărcare wireless, iar uimitorul ecran AMOLED Samsung E6 de 6,78 de inchi, cu o rată de reîmprospătare de 165 de Hz, oferă o experiență vizuală captivantă. Elementele personalizabile, cum ar fi logo-ul Aura RGB Lighting și mini-LED-urile Anime Vision, exprimă individualitatea. Sistemul triplu de camere foto din spate excelează cu o cameră principală Sony IMX890 de 50 MP cu stabilizator hibrid pe 6 axe Gimbal Stabilizer 3.0; o cameră ultrawide de 13 MP cu obiectiv free-form și o cameră teleobiectiv de 32 MP cu zoom optic 3X și OIS. Tehnologia Dirac Virtuo pentru căști oferă sunet surround virtual.

Seria ROG Phone 8 sfidează presupunerile în materie de jocuri mobile, oferind performanțe nemaiîntâlnite, inovație, rezistență la apă și praf IP68 și un design subțire, care îmbină estetica cu funcționalitatea. Fie că sunt gameri dedicați sau entuziaști ai tehnologiei, aceste telefoane îi cheamă pe utilizatori să își ridice la un nivel superior experiența de gaming mobil.

ROG NUC: PUTERE DE GAMING COMPACTĂ

În domeniul PC-urilor cu format mic, ASUS stabilește standardul pentru inovație, exemplificat de revoluționarul ROG NUC. Mergând dincolo de un sistem de gaming obișnuit, PC-ul – cu numele de cod Scorpion Canyon – reprezintă o putere de gaming compactă, oferind libertatea de a juca oricând și oriunde. ASUS, cunoscută pentru experiențele de gaming excepționale oferite, își menține această reputație cu ROG NUC.

În esență, ROG NUC exploatează puterea procesoarelor Intel Core Ultra 7 sau Core Ultra 9 pentru performanțe de gaming de neegalat. Performance Hybrid Architecture oferă un multitasking facil cu e-core-uri suplimentare, în timp ce Intel Thread Director și Intel Smart Cache optimizează sarcinile de lucru pentru o experiență de joc fără probleme. Împreună cu grafica discretă NVIDIA RTX 4060 sau RTX 4070, ROG NUC redă imagini uimitoare pe până la patru afișaje 4K.

Designul carcasei – ce nu necesită unelte pentru deschidere – permite integrarea de componente în mai puțin de 10 minute. Formatul minimalist – dimensiuni 270 x 180 x 50 mm – facilitează gamingul fără compromisuri. Totodată, ROG NUC se asociază perfect cu controlerul ROG Raikiri PRO pentru o interacțiune de gaming redefinită. Iluminarea ARGB și aplicația ROG Armoury Crate permit utilizatorilor să obțină efecte luminoase uimitoare.

Conectivitatea include HDMI 2.1a, DisplayPort 1.4, Thunderbolt 4 / USB4® Type-C, USB 3.2 Gen 2, USB 2.0 și Intel Killer™ WiFi 6E AX1690i. Compatibil atât cu Microsoft Windows 11, cât și cu distribuții Linux, ROG NUC oferă flexibilitate în ceea ce privește sistemul de operare.

ROG NUC exemplifică angajamentul ASUS pentru inovație și excelență în jocuri, pregătind terenul pentru o serie robustă de sisteme NUC de gaming. Cu designul său ultra mic, performanța extremă și integrarea fără unelte, acesta anunță o nouă eră în domeniul jocurilor pe un sistem NUC, permițând jucătorilor să aleagă cum, unde și în ce stil doresc să se joace.

DESCHIDEM UN NOU CAPITOL ÎN ISTORIA JOCURILOR CAPTIVANTE

ROG Swift OLED PG39WCDM, ROG Swift OLED PG32UCDP și ROG Swift OLED PG27AQDP

Prezentarea modelului ROG Swift OLED PG39WCDM marchează un alt salt semnificativ în tehnologia jocurilor captivante. Acest monitor de gaming OLED curbat ultra-wide (3440 x 1440) de 39 de inchi, la 240 Hz și cu o curbură 800R, arată dedicarea ROG pentru depășirea limitelor tehnologiei de afișare în gaming. În plus, ROG Swift OLED PG32UCDP este primul monitor de gaming dual-mode din lume, cu o funcție Frame Rate Boost care le permite utilizatorilor să treacă de la 4K la 240 Hz până la FHD la 480 Hz în orice moment. Noua gamă e completată de ROG Swift OLED PG27AQDP, cel mai rapid monitor de gaming OLED de 480 Hz.

Echipate cu tehnologia ROG OLED de generația a treia, cu cea mai recentă tehnologie META și cu tehnologia ELMB, noile ecrane Swift aduc o îmbunătățire de 30% a vârfului de luminozitate și o îmbunătățire de 20% a unghiului de vizualizare, depășindu-și predecesorii. Radiatorul personalizat nu numai că reduce temperaturile de funcționare, dar protejează și împotriva burn-in-ului, asigurând longevitatea ecranului OLED. Cu un vârf de luminozitate de 1300 de niți1 și compatibilitate DisplayHDR True Black 400, ROG Swift OLED oferă imagini uimitoare pentru o experiență de joc captivantă. Un timp de răspuns remarcabil de 0,03 ms, cu o compatibilitate AMD FreeSync™ Premium Pro, facilitează imagini fluide, fără rupturi, cu latență redusă. Tehnologia Extreme Low Motion Blur (ELMB) permite mișcări și mai clare în jocurile cu ritm alert.

ROG Swift OLED PG39WCDM cu Smart KVM încorporat permite utilizatorilor să controleze perfect două dispozitive cu o singură tastatură și un singur mouse, iar conectivitatea USB 3.2 permite transferurile rapide de fișiere. Opțiunile de conectivitate extinse includ DisplayPort™, HDMI (v2.1) și USB-C cu Power Delivery de 90 W2, făcând din ROG Swift OLED un hub versatil pentru configurațiile de jocuri. Alături de aceste caracteristici revoluționare, monitorul include kitul ROG VESA pentru o montare ușoară pe perete sau separatoare de birou. Cu o curbură a panoului de 800R, ROG Swift OLED se impune ca fiind cel mai curbat monitor disponibil, oferind o experiență de gaming cu adevărat captivantă.

Toate cele trei modele noi sunt dotate cu tehnologia ROG Gaming Artificial Intelligence cu Dynamic Shadow Boost, Dynamic Crosshair, Variable Overdrive 2.0, Dynamic GameVisual (în anumite modele) îmbunătățesc experiența utilizatorilor în jocuri.

Revoluționăm configurațiile de gaming: ROG Aura Monitor Light Bar ALB01 de la ROG Aura și ROG Ergo Monitor Arm AAS01 de la ROG

ROG a prezentat, de asemenea, două accesorii revoluționare pentru monitoare, ROG Aura Monitor Light Bar ALB01, care a câștigat premiul CES 2024 Innovation Award, și ROG Ergo Monitor Arm AAS01, care revoluționează configurațiile de gaming.

ROG Aura Light Bar oferă trei moduri – lumină frontală pentru protejarea ochilor, lumină de fundal pentru configurația Aura Sync și o combinație pentru vizionare imersivă, minimizând oboseala ochilor. Dispozitivul se potrivește atât monitoarelor curbate, cât și celor plate, suportând ajustări personalizate ale temperaturii de culoare și luminozității și integrându-se perfect în configurațiile de gaming cu ajutorul software-ului AURA Sync și ASUS DisplayWidget Center, care permite funcții avansate precum App Sync, programe de iluminare prestabilite și System Sync.

ROG Ergo Monitor Arm poate suporta monitoare de 39 de inchi sau chiar mai mult3 până la o greutate maximă recomandată de 11,5 kg. Având un sistem de gestionare a cablurilor pe ambele fețe și un design inspirat de cyberpunk, cu suport VESA, brațul pentru monitor Ergo facilitează setup-ul personalizat și ordonat. Mecanismul mecanic al brațului cu arc permite ajustări fine, fără probleme, printr-o gamă largă de mișcări: 75° în sus și 15° în jos și pivotează la 360°. Testele stricte de durabilitate includ 10.000 de cicluri de mișcare.

Împreună, aceste accesorii elevează cele mai recente monitoare ROG OLED, combinând estetica și funcționalitatea pentru actualizarea supremă a spațiului de joc.

ECOSISTEMUL AVANSAT BTF PRINDE CONTUR

La Computex 2023, ASUS a dezvăluit o soluție revoluționară de conectori ascunși, denumită BTF, semnificând o nouă eră în construcția de PC-uri DIY, care acordă prioritate esteticii și curățeniei. Această inovație își propune să dezvolte metodele tradiționale de asamblare a PC-urilor prin reducerea numărului și vizibilității cablurilor interne din față, oferind o experiență DIY super curată. Succesul BTF a dus la crearea eco-sistemului ROG Advanced BTF, care include placa de bază ROG Maximus Z790 Hero BTF, placa grafică ROG Strix GeForce RTX™ 4090 BTF Edition și carcasa ROG Hyperion GR701 BTF Edition.

O placă de bază din viitor: ROG Maximus Z790 Hero BTF

Vedeta eco-sistemului Advanced BTF este placa de bază ROG Maximus Z790 Hero BTF – un deschizător de drumuri în materie de design, cu un layout ascuns pentru conectori. Aceștia sunt ascunși în mod ingenios pe partea inferioară, oferindu-le pasionaților de PC DIY un management de cabluri fără egal. Placa de bază introduce și alte caracteristici inovatoare, inclusiv afișajul de diagnosticare Q-LED din colțul din dreapta sus, care oferă feedback în timp real cu privire la problemele de alimentare și instalarea modulelor de memorie înainte de pornire.

De remarcat în designul plăcii de bază este slotul PCIe Slot Q-Release Slim, o soluție mai simplă pentru deblocarea plăcilor grafice din sloturi. Utilizatorii pot înclina și trage fără efort placa pentru a o scoate automat din slot, simplificând actualizările și întreținerea fără a fi nevoie de apăsarea unor butoane. Placa de bază găzduiește, de asemenea, un slot pentru plăci grafice de mare putere, special conceput pentru compatibilitatea cu plăcile grafice care utilizează conectorul PCIe de mare putere, cum ar fi ROG Strix GeForce RTX™ 4090 BTF Edition.

Placa ROG Strix GeForce RTX 4090 BTF Edition

Placa grafică ROG Strix GeForce RTX™ 4090 BTF Edition păstrează toate caracteristicile puternice ale modelului ROG Strix RTX 4090 standard, introducând, în același timp, un conector PCIe de mare putere compatibil cu noul slot de pe placa de bază ROG Maximus Z790 Hero BTF. Acest design inovator elimină necesitatea unor cabluri de alimentare vizibile cu 8 sau 16 pini pe placă, simplificând traseul cablurilor și reducând firele expuse. Structura BTF avansată adaugă un suport suplimentar pentru a preveni deformarea, asigurând atât aspectul estetic, cât și integritatea structurală.

În completarea eco-sistemului Advanced BTF, carcasa ROG Hyperion GR701 BTF Edition oferă o gestionare perfectă a cablurilor pentru a completa soluția cu conectori ascunși. În concluzie, eco-sistemul ROG BTF îmbunătățește estetica ROG, integrând inovații inginerești pentru o experiență PC DIY mai ușoară, mai rapidă și mai curată. Cu caracteristici revoluționare în fiecare componentă, ASUS continuă să împingă limitele construcției de PC-uri DIY, oferind utilizatorilor o experiență elevată și plină de satisfacție.

ACCESORII REVOLUȚIONARE DE ULTIMĂ GENERAȚIE

Cele mai recente accesorii ROG redefinesc normele în gaming

ROG a prezentat o gamă largă de accesorii de gaming de ultimă generație, care permit jucătorilor să își ridice nivelul experienței de joc.

Microfonul revoluționar ROG Carnyx a fost creat special pentru înregistrări la calitate de studio, dispunând de o capsulă condensatoare mare de 25 mm, rată de eșantionare de 192 kHz / 24 biți pentru un sunet detaliat și un model de captare polar cardioid pentru înregistrări solo. Filtrul său de trecere înaltă, filtrul pop încorporat și suportul metalic anti-șoc premium garantează un sunet clar și fluid – chiar și în sesiunile intense de jocuri cu zgomote de fundal enervante, cum ar fi tastarea, clicurile sau strigătele. Cu ajutorul butonului de control multifuncțional intuitiv, al butonului de mute cu o singură atingere și cu iluminarea Aura Sync RGB, Carnyx este partenerul perfect pentru streaming.

Un alt accesoriu dezirabil este ROG Keris II Ace, cea mai recentă adiție la gama Ace Esports Lineup. Cântărind doar 54 de grame și cu o formă ergonomică pregătită pentru perioade lungi de priză tensionată, acest mouse este ideal pentru pasionații de jocuri FPS. Cu tehnologia wireless ROG SpeedNova, este asigurată cea mai mică latență chiar și în mediile wireless aglomerate. Senzorul optic ROG AimPoint Pro și durabilul ROG Optical Micro Switch ROG de 100M excelează atât în ceea ce privește precizia, cât și durabilitatea. ROG Polling Rate Booster este un dispozitiv autonom care suportă rate de interogare wireless de până la 4000 Hz și rate prin cablu de până la 8000 Hz, minimizând întârzierea cursorului pentru a se asigura că acțiunile din joc sunt exact așa cum au fost planificate.

Tastatura ROG Falchion RX Low Profile, premiată pentru Inovație la CES 2023, este o evoluție a revoluționarului model Falchion, introducând comutatoarele ROG RX Low-Profile. RX Red Low-Profile oferă o senzație liniară și fină ca mătasea, în timp ce RX Blue Low-Profile oferă un răspuns „clicky” satisfăcător. Cu un design compact și un aspect minimalist, plus caracteristici unice precum un panou tactil multifuncțional, tehnologia wireless ROG SpeedNova și receptorul ROG Omni Receiver, această tastatură redefinește jocurile în mișcare atât pentru gameri, cât și pentru utilizatorii obișnuiți.

Jucătorii pot experimenta sunetul sincronizat cu căștile ROG Cetra True Wireless SpeedNova, cu conectivitate wireless dual-mode 2,4 GHz și Bluetooth® pentru o adaptabilitate de neegalat. Alimentate de tehnologia wireless ROG SpeedNova, acestea oferă o latență ultralentă, o conexiune wireless robustă și o utilizare optimizată a energiei. De asemenea, dispune de un sistem audio de înaltă rezoluție de 24 biți și 96 kHz 4, cu detalii realiste îmbunătățite de Dirac Opteo™. Microfoanele AI cu transmiterea sunetului prin oasele craniului asigură o comunicare clară, iar Adaptive ANC cu modul Auto optimizează automat anularea zgomotului pentru o imersiune completă în muzică sau în joc. Căștile oferă până la 46 de ore de autonomie a bateriei5, încărcare fără fir, încărcare rapidă în carcasă și dispun de iluminare personalizabilă ASUS Aura RGB pentru un stil maxim.