Intel Core i9 10900K overclockat la 5.3GHz pe toate nucleele consumă 331W în full-load. Consumul acesta este doar al procesorului, nu a întregii platforme pe care a fost testat. Ca un fun fact, este vorba despre echivalentul a aproape două console Xbox One X care rulează la maxim.
Sau după cum am spune noi, incredibil!
Se pare că cu aceasta se marchează vârful performanțelor pe noile procesoare Intel 10th Gen Comet Lake, iar Core i9 10900K tocmai a atins-o. Este un procesor de jocuri impresionant, într-adevăr, și cel mai rapid din lume, însă ne întrebăm cum putem să-i dăm acest titlu, dat fiind faptul că placa grafică are un impact mai mare asupra performanței în jocuri în momentul în care depășim 1080p.
Dar este, de asemenea, un procesor destul de avid de putere, să spunem așa, atunci când rulează în full-load. Din cutie, cu toate cele zece nuclee și 20 de fire de execuție la o performanță de 100%, iar în turbo la 4,9 GHz va scurge vreo 200W. În sine, asta este destul de solicitant. Însă, atunci când jucați și nu rulează fiecare nucleu la maxim, săriți cam pe la 5.2GHz și foarte ocazional 5.3GHz; de fapt rulează impresionant la 58°C și trage vreo 128W.
Cu toate acestea, overclockați tot cipul și lucrurile nu mai sunt așa roz. Folosind noua aplicație Intel Extreme Tuning Utility (XTU) îmbunătățită, cu placa Asus ROG Maximus XII Extreme Z490, s-a atins o frecvență stabilă de 5,3 GHz. Pentru a menține procesorul sub 90°C, chiar și cu cooler-ul NZXT Kraken Z63 care-ți răcește și șosetele, s-au ajustat curbele de tensiune/frecvență din aplicație.
Subvoltarea lui i9 10900K a însemnat că overclock-ul de 5,3 GHz a fost solid și nu s-a atins marcajul de 90°C, rămânând în jurul de 80, în loc să frigă precum soarele și zguduie performanțele.
La această viteză scorurile de referință ale procesorului fac un salt mare de performanță… iar FPS-urile în joc scad ceea ce este ciudat. Și iată că overclocking-ul procesorului nu înseamnă performanță în jocuri, nu? Este vorba despre atingerea acelor cifre fără sens pe un ecran de test pe care îl puteți trimite la HWBot.
Oricum, ignorând FPS-urile reale sau valorile de referință, consumul de energie ne-a impresionat maxim. Serios, 331W este mult mai mult decât am văzut la platformele high-end care rulează jocuri pe un RTX 2080 Super. Și vorbim de un sistem complet, nu doar de o singură componentă.
Știm că acest cip va atinge acele vârfuri doar în timpul unei overclockări testate care-i va taxa toate nucleele, dar înseamnă că, dacă doriți să îl împingeți dincolo de limitele normale pentru randarea video sau pentru workflow 3D, atunci fiți pregătiți pentru performanțe mari și la contorul de electricitate. Ca să fim corecți, dacă sunteți în căutare de un cip pentru randare video sau workflow 3D, am recomanda probabil un AMD Ryzen 9 3900X cu 120 de dolari mai ieftin, cu ale sale 12 nuclee și 24 de fire de execuție.
Nu trebuie să-l overclockați ca să bateți un 10900K în chestiuni de productivitate.
Astfel că, în ciuda emblematicului Intel Comet Lake overclockat destul de bine, am spune că nu ar trebui să vă bateți capul. Nu pare să facă prea multe în jocuri și, cu siguranță, nu face prea multe nici pentru planetă.
Asta nu înseamnă că acest Comet Lake, în ansamblu, nu ar trebui să fie overclockat… Până și Core i5 10600K, micuța bestie care rulează cu toate cele 6 nuclee și 12 fire de execuție la 5GHz s-a descurcat foarte bine și s-a apropiat ca performanțe de 10900K. Iar acesta este unul dintre cele mai rapide procesoare de jocuri din lume, ca să știți, chiar dacă produce și costuri.
Leave a Review