web analytics

ROG Zephyrus G14 este disponibil în România

Parteneri

Acer

Republic of Gamers (ROG) anunță disponibilitatea locală a celui mai puternic laptop de gaming cu ecran de 14 inchi – ROG Zephyrus G14. Anunțată la CES 2020, noua serie este echipată cu procesoarele mobile AMD Ryzen 4000. Primul model intrat pe piața românească are o configurație de top, ce include procesor Ryzen 9 4900HS, placă video NVIDIA GeForce RTX 2060 cu 6GB GDDR6, 16 GB memorie DDR4-3200, stocare de 1TB pe SSD M.2 NVMe PCIe 3.0 și WiFi 6.

Atingerea performanțelor maxime cu componentele de top din dotare a fost o adevărată provocare având în vedere formatul atât de mic. În ciuda carcasei cu muchia de 17,9 mm, răcirea lui Zephyrus G14 a fost atent dimensionată pentru a oferi tot ce-i mai bun de la noile procesoare mobile AMD Ryzen 4000 și acceleratoarele video ce urcă în gamă până la NVIDIA GeForce RTX 2060. Sistemul termic cuprinde radiatoare, o rețea de cinci heat-pipe-uri (ce acoperă procesorul, acceleratorul video și VRM-ul), tunele anti-praf și ventilatoare n-Blade cu 81 de lamele, reglate să optimizeze acustica în carcasele foarte mici.

Laptopul de gaming cântărește doar 1,6 Kg, fiind cât se poate de portabil în categoria sa de performanță. Autonomia mai mare de 10 ore și posibilitatea de încărcare via USB-C îl recomandă pentru activitățile în deplasare. Portul Type-C cu USB Power Delivery este capabil, de asemenea, să redea imagini pe un monitor extern prin DisplayPort 1.4.

Pentru a fi deopotrivă ușor și rezistent, carcasa e construită din aliaj de magneziu, iar zona de sprijin a mâinilor are ranforsări sub formă de fagure pentru rezistență cu un minimum de material suplimentar. Confortul lucrului pe GA401 a fost îmbunătățit și prin adoptarea balamalei ErgoLift – în premieră pe un laptop ROG – care înclină tastatura la un unghi mai convenabil odată cu deschiderea capacului.

Zephyrus G14 este primul laptop ROG care a integrat autentificarea cu amprentă în butonul de pornire. O singură apăsare pornește portabilul și memorează în cache amprenta utilizatorului, salvând-o pentru a fi transmisă atunci când Windows este gata pentru etapa de autentificare. Pe laptopurile cu multipli utilizatori, sistemul de operare detectează în mod automat contul individual.

Zephyrus G14 (GA401) se adresează atât jucătorilor, cât și creatorilor de conținut. Astfel, poate fi echipat cu două tipuri de ecrane: unele FullHD cu rate de refresh înalte (până la 120 Hz) și altele cu rezoluție mare (WQHD). Ambele panouri includ tehnologia de sincronizare adaptivă și sunt validate PANTONE.

Primul Zephyrus G14 ajuns în România

Primul model Zephyrus G14 intrat pe piața românească (GA401IV-HA037) are o configurație de top, ce include procesorul Ryzen 9 4900HS cu 8 nuclee, frecvențe de la 3 GHz la 4,4 GHz și 16 fire de execuție.

Modelul în cauză este echipat cu un ecran mat de 14 inchi cu rezoluția QHD (2560 x 1440) cu acoperire de 100% a spectrului sRGB. Panoul este pus în valoare de placa video NVIDIA GeForce RTX 2060 cu 6GB GDDR6 și ROG Boost pentru atingerea unor frecvențe de până la 1298 MHz la 65 W. Acest accelerator video este bazat pe cea mai recentă arhitectură NVIDIA Turing, care pune laolaltă nuclee dedicate pentru redarea umbrelor programabile, trasarea razelor în timp real și inteligență artificială.

Laptopul are o capacitate RAM de 16 GB DDR4-3200 ce poate fi expandată în acest caz la 24 GB. Datele sunt stocate pe o unitate SSD M.2 NVMe PCIe 3.0 de 1 TB. Transferul rapid de date este facilitat de conexiunea integrată Intel Wi-Fi 6(Gig+) 802.11ax. Configurația are o baterie de 76 Wh, cu 4 celule Li-ion, iar exteriorul carcasei adoptă stilul curat și profesional Moonlight White.

Prețuri și disponibilitate în România
Prețurile configurației GA401IV-HA037 pornesc de la aprox. 8999 de lei (taxe incluse). Ulterior, în cel de-al doilea trimestru din 2020, pe piața românească vor intra și modele mai accesibile, cu prețuri începând de la 5999 de lei (taxe incluse).