web analytics

Review MSI MAG Z790 Tomahawk WiFi DDR5 – O placă de bază corectă, pentru Intel Core i9-13900K și 32GB DDR5 5600MT/s

Parteneri

MAG Z790 Tomahawk de la MSI este o nouă placă de bază de la unul dintre cei mai populari producători de componente, care este gata să ia cu asalt piața high end. MSI este un brand cunoscut și apreciat, așa că era aproape de la sine înțeles că plăcile de bază ale acestui producător își vor face debutul pe piață împreună cu procesoarele Intel Core de generația a 13-a. Prin urmare am testat MAG Z790 Tomahawk WiFi, dar varianta cu DDR5. Aceasta este disponibilă și cu sloturi pentru RAM DDR4, pentru cei care nu  vor să facă upgrade la RAM, însă ambele sunt în rest identice ca performanțe și echipare.

MSI MAG Z790 Tomahawk WiFi este o placă de bază mid-range, dacă putem spune așa, care are un preț in jur de 2000 LEI, și a fost marcată cu binecunoscutul brand Tomahawk. Tomahawk este un nume care și-a făcut reputația cu platforma AM4 ultra-high-end pentru procesoarele AMD Ryzen, și vom vedea dacă succesoarea pentru procesoarele Intel va fi demnă de numele său.

MSI MAG Z790 Tomahawk WiFi (https://bit.ly/3FPLyVs) este o placă de bază de dimensiuni ATX cu socket LGA 1700 și chipset Z790. Prin urmare, este compatibilă cu procesoarele Intel Core din generația a 12-a și a 13-a.

La bord găsim 4 sloturi de memorie RAM DDR5 cu suport pentru DDR5-7200+ (OC) cu o capacitate maximă de 128 GB, două ieșiri video, un DisplayPort 1.4 și HDMI 2.1, trei sloturi de expansiune (2x PCIe x16 și 1x PCIe x1), șapte porturi SATA și patru sloturi M.2, o suită completă de conectori USB (1x USB 3.2 Gen 2×2, 6x USB 3.2 Gen 2, 6x USB 3.2 Gen 1 și 4x USB 2.0). De asemenea, dispune de un modul de rețea Intel cu suport Wi-Fi 6 (ax) și o placă de sunet Realtek ALC4080.

Aceasta este o placă de bază cu dimensiuni ATX standard. Radiatoarele care disipă căldură de pe etajul de alimentare sunt de dimensiuni adecvate, ceea ce indică faptul că nu ar trebui să existe probleme în ceea ce privește procesoarele cu un consum de curent ceva mai mare.

În partea de sus găsim o întreagă gamă de conectori și porturi utile. Avem posibilitatea de a alimenta opt ventilatoare cu 4 pini, dintre care unul este pentru o pompă AIO și o mulțime de conectori SATA și patru sloturi M.2 cu radiatoare dedicate.

Secțiunea de alimentare este formată din șaisprezece faze, iar în centrul se află controlerul de la Renesas. Pentru fiecare fază, există un MOSFET ISL99390 cu o capacitate de încărcare de 90 A. MOSFET-urile combină tranzistoarele de nivel înalt și scăzut într-un singur pachet.

Pe placă va fi instalată numai memorie DDR5. Aceasta suportă RAM DDR5 la peste 7200MT/s, cu overclock, cu o capacitate de 4 x 32 GB. Tot aici găsim un conector ATX cu 24 de pini, două EPS cu 8 pini, LED-uri de diagnosticare, mufe pentru USB 3.2 Gen. 1 și USB 3.2 Gen. 2 Tip C și conectori pentru RGB.

În partea de jos a plăcii găsim două sloturi PCIe x16 și un slot PCIe x1. Primul slot este conform cu standardul PCIe 5.0 și este susținut direct de procesor.

În partea de jos au fost deja plasați conectorii HD Audio, SATA și doi conectori USB 2.0, iar în partea stângă un cip Realtek ALC4080 destul de exotic, cu condensatori Chemi-Con. Din păcate, cipul nu este conectat la niciun amplificator, dar calitatea sunetului este foarte bună, pentru o placă de sunet integrată.

Panoul din spate adăpostește multe elemente suplimentare utile. Aici găsim două ieșiri video (DisplayPort și HDMI), patru porturi USB 3.2 Gen 1 și cinci porturi USB 3.2 Gen 2 (dintre care unul de tip C) și un singur port USB 3.2 Gen 2×2 de tip C. Aici există, de asemenea, spațiu pentru RJ-45, două mufe pentru antene Wi-Fi, ieșiri pentru placa de sunet integrată, inclusiv una digitală, și butoanele Clear CMOS și Flash BIOS.

Am pus pe placa de bază un procesor Intel Core i9-13900K și două bucați de câte 16GB de la XPG cu 5600MT/s, mai exact modelul XPG LANCER RGB.

Placa video nu se poate menționa momentan, dar reveniți pe Techzilla.ro și pe canalul de Youtube Techzilla pe data de 4 Ianuarie, pentru a vedea surpriza și întregul build.

Pentru stocare am folosit un SSD MSI M480 de 2TB, iar placa de bază reușește să stoarcă din el și ultimu MB/s de viteză.

Am făcut și un overclock rapid la 5.8GHz penru P-Core cu 4.7GHz pentru E-Core, iar placa de bază nici nu a stat pe gânduri și a bootat fără probleme.

Așadar avem o placă de bază solidă, la care nici nu ai ce să critici, aceasta s-a comportat exemplar.

%d blogeri au apreciat: