Acer Predator Helios 300 a fost reîmprospătat și dispune acum de o placă video NVIDIA RTX 3070 Ti și un procesor Intel 12700H. În trecut am testat acest laptop, dar în variantă ceva mai slabă, cu RTX 3070 și procesor Intel 11800H, un laptop care la rândul său era puternic în gaming și editare.
Acesta este un laptop premium, cu un șasiu din aluminiu care promite performanțe de top și cu o răcire pe măsura componentelor pe care le poartă. Ca atare, Acer evidențiază utilizarea metalului lichid pentru laptopurile din această gamă pentru a demonstra grija de care dă dovadă.
Acer Predator Helios 300 este un laptop de gaming care are un ecran de 17,3 inci cu un panou IPS 1080p cu o rată de reîmprospătare de 165 Hz. Procesorul folosit este un 12700H care este cuplat cu un RTX 3070 Ti de la NVIDIA. Acesta este însoțit de 32 GB de DDR5-4800 și de două SSD-uri NVMe de 1 TB puse în RAID0. Laptopul este alimentat de o baterie de 90 Wh.
Designul este curat, cu minime elemente de branding și aproape niciunul dintre acele accente de gaming care să îți ia ochii, așa cum era în anii trecuți. Acer Predator Helios 300 vine într-un șasiu din aluminiu, cu un logo iluminat pe spate. Logo-ul este iluminat de panou, așadar nu îl putem dezactiva. Există, de asemenea, o bară luminoasă pe partea frontală, dar care arată destul de bine, este subtilă, în plus poate fi controlată din soft și dezactivată dacă doriți. În partea inferioară, găsim o grilă care acoperă jumătate din panou pentru sistemul de ventilație.
Exemplul nostru folosește o tastatură RGB în format QWERTY, cu tastatură numerică, dar tastele sunt suficient de mari pentru o utilizare rapidă fără a aluneca pe o altă tastă. Trackpad-ul este, de asemenea, bine proporționat și confortabil de utilizat.
Ecranul utilizează un panou IPS cu o rezoluție full HD și o rată de reîmprospătare de 165 Hz, ceea ce permite o fluiditate plăcută, cu o luminozitate bună și culori vii, ecranul fiind o adevărată plăcere de utilizat.
În ceea ce privește conectivitatea, avem 4 porturi USB A și 1 port USB C. De asemenea, este echipat cu o ieșire mini DisplayPort și HDMI, ceea ce ne permite să conectăm direct 2 ecrane. Avem prezența unui port RJ45 și a încărcătorului de 330W.
Procesorul Intel Core i7 12700H, are 6 nuclee de performanță și 8 nuclee eficiente cu 20 de fire de execuție. În ceea ce privește frecvența, aceasta crește la 4,7 GHz pe nucleele P și la 3,5 GHz pe nucleele E. Power Level 1 este de 45 W, iar Power Level 2 de 115 W.
Construcția și răcirea lui Helios 300 permite procesorului să funcționeze cu o putere susținută de până la 110 W în sarcini solicitante ale procesorului cu modul Turbo activ. Placa video, RTX 3070 Ti, are un Dynamic Boost care permite o putere susținută de 150W.
Trecând de specificații, Helios 300 poate fi controlat prin intermediul aplicației Predator Sense, care permite accesul la profilurile de performanță, ventilatoare, tastatură și setări audio.
Profilurile de putere sunt Quiet, Default, Extreme și Turbo, iar acestea au impact asupra comportamentului ventilatoarelor și asupra limitelor de putere CPU/GPU, precum și adăugarea unui overclock GPU pe Extreme/Turbo. Pentru utilizarea zilnică am folosit laptopul pe Quiet, care oferă în continuare o experiență rapidă și menține ventilatoarele la turații minime în cea mai mare parte a timpului.
Toate testele de referință vor fi rulate în cel mai înalt mod de performanță disponibil (bios și Windows), pentru a avea o idee despre puterea maximă a laptopului. În ceea ce privește driverele, vom menționa și vom folosi cele mai recente versiuni oficiale disponibile în momentul realizării testelor. Jocurile au fost testate atât în modul normal cât și în modul Turbo.
Rezoluția de bază va fi cea a ecranului, adică 1920×1080 pixeli. Vom pune cele mai înalte presetări grafice disponibile pentru fiecare joc. Pentru testare am folosit 3DMark Time Spy, Cinebench R23, Crysis 3 Remastered, Cyberpunk 2077, Dirt 5, The Fabled Woods, Shadow of the Tomb Raider și Control.
În 3DMark Time Spy avem un scor general de 10593 puncte. Vedem 10819 puncte pentru placa grafică și 9472 pentru procesor.
Odată activat modul Turbo, avem un scor general de 11774 puncte. Sau 11533 pentru placa grafică și 13210 pentru procesor. Vedem o creștere generală a performanțelor cu 11 procente. Adică 6,8% pentru placa grafică și 39% pentru procesor.
În Cinebench R23 procesorul 12700H a obținut un scor de 15181 puncte și putem vedea că este aproape la fel de performant ca un Thradripper 1950X, care este un procesor respectabil pentru workstation, cu 16 nuclee si 32 thread-uri.
Odată activat modul Turbo, vedem o minune! Cum un procesor de laptop, bate unul de desktop. Să va reamintesc că acest Intel are 14 nuclee cu 20 de thread-uri. Așadar acesta a obținut un scor de 16343 puncte.
Acum să trecem la testele reale, adică la jocuri, căci acest laptop a fost produs pentru acest scop. Prim urmare vom începe cu Cyberpunk 2077, care a și primit o actualizare, iar acum are benchmark integrat. Vedem o medie de 60 de cadre pe secundă, exact cât este recomandat optim, pentru un gameplay excelent.
Odată activat modul Turbo, vedem o creștere la 65 de cadre pe secundă, pentru medie. Un lucru excelent, deoarece suntem peste acel punct de 60 de FPS-uri, care este considerat ideal. Și toate aceste creșteri, la o simplă apăsare de buton.
În Crysis 3 Remastered am avut o medie de 82 FPS-uri. Acest joc a fost relansat cu o grafică actualizată, iar acesta păstrează tradiția unui joc care efectiv a „rupt” orice configurație. Odată activat modul Turbo, avem o medie de 88 FPS-uri, așadar acesta este complet jucabil cu toate detaliile la maxim.
În Dirt 5 am avut o medie de 80 FPS-uri folosind modul normal și odată ce am activat modul Turbo, media a urcat la 87 FPS-uri.
The Fabled Woods, deși nu pare, este un joc cu RTX și DLSS, iar grafica este ceva aparte. Vedem o medie de 74 FPS-uri în modul normal, iar cu modul Turbo activat, media a crescut la 80 FPS-uri.
Shadows of the Tomb Raider este de asemenea un joc cu o reputație în spate, iar acesta a primit diverse actualizări în ultimii ani, inclusiv RTX și DLSS. Cu toate detaliile la maxim, avem o medie de 121 FPS-uri, iar odată ce activăm modul Turbo, media crește la 134 FPS-uri.
Și pe final avem jocul Control, care are o medie de 73 FPS-uri cu modul normal și 80 FPS-uri când activăm modul Turbo.
Acer au actualizat designul răcirii pentru noua gamă de laptopuri Helios 300, adăugând heatpipe-uri suplimentare pe ambele componente, ventilatoare cu presiune și flux de aer sporit și conductor termic din metal lichid pe procesor. Generația 2022 a modelului Predator Helios 300 este de top în ceea ce privește performanță în gaming, făcând un pas major față de modelele din anii precedenți.
Acer a ales componente performante și a îmbunătățit în același timp și sistemul de răcire pentru a le face față. De asemnea acesta are un ecran actualizat și una dintre cele mai bune tastaturi din segment alături de conectică variată, plus bateria de 90 Wh, care oferă 5-6 ore de utilizare, ceea ce este mult pentru un laptop de gaming cu asemnea echipare.
Per total acesta este un laptop foarte bun, care combină performanța ridicată cu un design îngrijit și care poate fi un desktop replacement fără să ne facem griji cel puțin 5-6 ani, în ceea ce privește performanțele.
Helios 300 mi-a lăsat o impresie foarte bună din aproape toate punctele de vedere. Așteptăm și părerea voastră în comentarii, de asemnea nu uitați să vă abonați la canalul Techzilla și să apăsați clopoțelul pentru notificări. Vă așteptăm în continuare pe Techzilla.ro pentru cele mai nou știri și review-uri.
Leave a Review