Cel mai nou smartphone pliabil lansat de HUAWEI a ajuns în România. Este vorba despre HUAWEI Mate X7, un produs flagship, ghidat de o filosofie de design care pune accent pe depășirea limitelor. Subțire, dar durabil, smartphone-ul se remarcă printr-o serie de performanțe, redarea de imagini de calitate premium fiind doar una dintre ele. Lansat la nivel global în decembrie 2025, în cadrul unui eveniment organizat la Dubai, HUAWEI Mate X7 este disponibil pentru utilizatorii români începând din 27 ianuarie.
În ultimii șapte ani, HUAWEI a fost în mod constant un pionier al inovației, stabilind noi standarde în industria tehnologiei pliabile, sub impulsul permanent de a avansa atât în ceea ce privește structura, cât și performanța dispozitivelor sale. Cu progrese revoluționare în materie de design, imagistică, fiabilitate și performanță, HUAWEI Mate X7 atinge un echilibru ideal între eleganța premium și puterea fără compromisuri a unui produs de top, oferind o experiență de utilizare fără egal, care fixează un nou reper în piață.
Imagini de neegalat. De la surprinderea realității la redefinirea viziunii
HUAWEI Mate X7 redefinește fotografia mobilă printr-un sistem de camere de nivel profesional, comparabil cu cel al telefoanelor flagship clasice. Camera inovatoare True-to-Colour atinge o acuratețe cu 43% mai mare în ceea ce privește redarea culorilor și înregistrează o creștere de 96% a captării luminii[1], eliminând inteligent problemele de distorsiune a culorilor care pot apărea în condiții dificile de iluminare. De la peisaje urbane cu lumină slabă până la piețe de noapte pline de viață și cu iluminare complexă, această cameră surprinde fiecare moment cu o intensitate uimitoare, redând o atmosferă bogată.
Pentru a îmbunătăți și mai mult claritatea imaginii, camera Ultra Lighting HDR, creată special, are un design optic inovator cu patru elemente și o lentilă din sticlă de 0,4 mm. Aceste inovații permit obținerea unor imagini semnificativ mai clare, cu expunere optimă, atât în lumina puternică a zilei, cât și în scenarii complicate de fotografiere în spații închise, contribuind în același timp la profilul remarcabil de subțire al HUAWEI Mate X7.
În plus, camera telephoto macro de 50M a smartphone-ului integrează un sistem compact de periscop cu zoom optic de 3,5x. Aceste caracteristici asigură obținerea unor imagini de înaltă definiție indiferent de distanța focală, de la peisaje extinse până la detalii complexe.
Dincolo de performanțele excepționale în materie de imagistică, noua tehnologie video Ultra HDR cu care este dotat HUAWEI Mate X7 oferă un interval dinamic de 17,5 EV pentru videoclipuri 4K de înaltă definiție. În acest fel, utilizatorii pot obține filmări la nivel profesional, cu redarea unor culori mai bogate și detalii impecabile, chiar dacă se află în lumina puternică a soarelui sau în zone cu iluminare slabă.
Fiabilitate indiscutabilă. Un smartphone creat pentru a fi durabil
Arhitectura pliabilă revoluționară și extrem de fiabilă a noului HUAWEI Mate X7 a fost concepută pentru a-i oferi o durabilitate de necontestat. Panoul său frontal include ecranul extern din sticlă ultra-rezistentă Kunlun Crystal Armour, creat cu atenție la detalii pentru a face față uzurii zilnice, care poate implica zgârieturi, lovituri și căzături.
Balamaua de precizie avansată are un design inovator cu cinci brațe sub formă de arc, fabricate dintr-un oțel cu rezistență extrem de ridicată. Alături de aceste caracteristici, durabilitatea internă este asigurată de o structură compozită ultra-solidă cu 3 straturi, care protejează ecranul pliabil de eventualele impacturi și de alte forme de uzură.
Acest nivel de protecție este consolidat suplimentar de un cadru central din aluminiu de calitate aeronautică și de o carcasă din fibră compozită ultra-rezistentă care oferă durabilitate completă fără a compromite eleganța. În plus, HUAWEI Mate X7 beneficiază de rezistență la praf și apă conform standardelor IP58 și IP59.
Performanță uluitoare. Posibilități nelimitate
HUAWEI Mate X7 are o baterie cu anod, din siliciu-carbon, de mare capacitate – 5.300 mAh – susținută de tehnologiile de alimentare SuperCharge de 66 W cu cablu și 50 W wireless, care permit încărcarea rapidă pentru a menține productivitatea utilizatorilor în zilele solicitante.
Pentru o performanță maximă inclusiv în condiții de utilizare intensă, HUAWEI Mate X7 este dotat cu sistemul de disipare a căldurii SuperCool Ultra-Large VC & Graphene de 3.550 mm², care asigură răcirea eficientă și funcționarea lină chiar dacă este folosit pentru gaming sau multitasking.
Design modern. Când inovația întâlnește arta
HUAWEI Mate X7 propune o estetică sofisticată și, în același timp, curată, având ca element central modulul de cameră iconic „Time-Space Gate” cu suprafețe curbate multidimensionale și finisaje strălucitoare 3D.
Măiestria artistică iese în evidență și prin cele două variante de culoare în care este disponibil noul HUAWEI Mate X7 – Nebula Red și Black. În ambele cazuri, carcasa este acoperită cu piele vegană, utilizatorii putând să își exprime astfel stilul personal printr-un accesoriu de un rafinament absolut.
Disponibilitate și preț
HUAWEI Mate X7 este disponibil în România începând din 27 ianuarie, în magazinul online HUAWEI Store și în rețeaua partenerilor oficiali, la prețul de 9999 lei. La achiziționarea oricăreia dintre cele două variante de culoare ale HUAWEI Mate X7 16GB+512GB, utilizatorii vor primi cadou smartwatch-ul FIT 4 Pro Black și vor beneficia timp de 12 luni de serviciul Screen Protection.







Leave a Review