Predator Cestus 320 – Mouse de gaming de la Acer!?

Ce poti cumpăra cu 170 LEI?

Când primesc produse de la Acer, de obicei sunt laptopuri, însă de această dată am primit la test un mouse de gaming.

Predator Cestus 320 este un mouse de gaming cu senzor Pixart 3325 IR, care oferă maxim 6500 DPI, ceea ce este mai mult decât suficient. Personal utilizez un monitor cu rezoluție 2K la un DPI de 1600. Cestus 320 este un mouse pentru gamerii care nu doresc să dea 5-600 lei pe un periferic, însă doresc un produs de calitate, care să performeze fără probleme și care să reziste în timp.

Mouse-ul se simte foarte bine in mana, fiind optimizat pentru a sta foarte bine in podul palmei. Este foarte important ca un mouse să fie ergonomic, deoarece în timp pot apărea chisturi în zona încheieturilor.

Cestus 320 are un profil inalt, care se potriveste pe aproape orice palma medie sau mare. Finisajul este placut la atingere, fiind realizat din plastic mat cu margini cauciucate, pentru un grip mai bun, în plus nu este magnet de amprente. Carcasa este rezistentă și bine inchegata. In partea superioară avem un logo iluminat RGB, la fel și rotița de la scroll Efectul RGB poate fi schimbat din softul PredatorQuarterMaster.

Din soft avem acces la toate setările lui Cestus 320. Acesta are inclusiv posibilitatea de a seta diverse Macro-uri.

Sub scroll, avem un buton pentru a schimba rapid DPI-ul, dar evident funcția acestuia se poate schimba. Fiecare pas DPI este definit tot din soft și are alocată o anumită culoare, care se schimbă imediat ce apăsati acest buton.

Cestus 320 are un polling rate pe 1000Hz, astfel avem un timp de răspuns foarte rapid. Firul are o lungime de 1.8m și este îmbrîcat în material textil, sporind astfel durabiltatea. Acesta cântărește 110 grame, putin peste acea limită optima de 90 de grame, care este considerată a fi perfectă pentru E-sports, însă personal prefer ca un mouse să fie cât mai greu. Așada totul ține de preferințele fiecăruia.

În concluzie mi-a plăcut acest mouse și îl voi folosi în continuare pentru gaming și munca de zi cu zi.

 

Predator Cestus 320

Performanță - 8
Calitatea Construcției - 8.5
Raport Preț / Performanță - 7.5

8

Scor

Predator Cestus 320 este un mouse de gaming echilibrat, pe care îl recomandăm pentru oricine.

User Rating: Be the first one !
%d blogeri au apreciat: