One UI 2.1 pentru Galaxy S9 și Note 9 în dezvoltare

Până acum actualizarea One UI 2.1 pentru Samsung Galaxy S9 și Note 9 a văzut și bune și rele. Au existat informații din care s-ar fi înțeles  actualizarea nu ar fi disponibilă pe niciunul dintre dispozitive, urmată de un alt zvon care sugera că Note 9 va primi, de fapt, actualizarea, dar nu a existat nicio știre oficială despre Galaxy S9, dacă va primi sau nu la acel moment.

Acum va putem confirma  actualizarea softului One UI 2.1 va fi disponibilă atât pentru Galaxy S9, cât și pentru Note 9, aceasta fiind în curs de dezvoltare în acest moment.

One UI 2.1 pentru Galaxy S9 și Note 9 acum în curs de dezvoltare, versiunea pentru testare va fi disponibilă în curând

Potrivit unui raport de la SamMobile, un moderator de pe forumul echipei de software Galaxy Note a susținut că actualizarea One UI 2.1 pentru Galaxy S9 și Note 9 este acum în curs de dezvoltare, iar compania va lansa în curând și versiunile de testare.

Am auzit deja că Note 9 va primi actualizarea One UI 2.1 și având în vedere că Note 9 și S9 au același cip, împreună cu majoritatea celorlalte componente interne, nu avea niciun sens pentru Samsung să mențină această actualizare exclusiv pentru un singur dispozitiv.

Cu toate acestea, suntem departe de dovezi concrete ale construcțiilor existente, dar putem rămâne optimiști, iar optimismul nostru este susținut de faptul că Samsung încearcă să facă ceva frumos și pentru utilizatorii lor, oferind-le actualizări și pentru dispozitivele mai vechi. Prin urmare, există șanse mari ca S9 și Note 9 să primească actualizarea.

One UI 2.1 aduce caracteristici, cum ar fi Single Take, împreună cu mici modificări ce îmbunătățesc dispozitivele dvs. mai vechi. Ne bucurăm  vedem că Samsung nu a renunțat la aceste dispozitive.

%d blogeri au apreciat: