daniela rus, consiliera lui donald trump

O româncă expertă în inteligența artificială a ajuns consiliera lui Donald Trump!

Daniela Rus este profesoară în cadrul MIT, iar acum a fost aleasă drept consiliera lui Donald Trump în știință și tehnologie. Românca a fost numită drept consilier în cadrul President’s Council of Advisors on Science and Technology – PCAST.

Este, de fapt, un grup de consultanță din care fac parte cei mai importanți oameni de știință și ingineri ai națiunii. Aceștia consiliază direct atât președintele, cât și biroul executiv al președintelui Statelor Unite ale Americii.

Daniela Rus s-a născut în 1963 la Cluj Napoca, unde a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu”. A emigrat în Statele Unite în anii ’80.

În 1993, a devenit doctor în computer science în cadrul Cornell University. În prezent, aceasta lucrează la Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai prestigioase instituții de acest gen din lume. Aici, a devenit în 2012 director al Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory (CSAIL) în cadrul institutului.

Sunt recunoscătoare să pot adăuga perspectiva mea de informatician acestui grup, într-un moment în care atât de multe probleme care implică AI și alte aspecte ale informaticii ridică întrebări științifice și politice importante pentru națiune și lume”, spune Daniela Rus.

În cadrul MIT, Daniela Rus este profesoară de inginerie electrică și computer science. Se ocupă și cu robotica, inteligența artificială sau data science, iar principala concentrare este ingineria electro-mecanică în domeniul autonomiei. Vorbim aici despre domenii precum transport, industrie, planificare urbană, medicină, dar și altele. Obiectivul final al cercetărilor este ca, în viitor, roboții să ne poată ajuta cât mai mult la executarea unor sarcini fizice și intelectuale.

De acum, aceasta va face și recomandări în cadrul consiliului de la Casa Albă.

Patrick
Acum 15 ani îmi căutam locul în lumea profesionala. Am căutat să îmi aleg un domeniu care să-mi placă, să mă caracterizeze și am început să tatonez mai multe terenuri, printre care și geografia turistică. În scurt timp am renunțat la studiul geografiei turistice din motive personale și familiale pentru un job în IT, care începea să devină la modă pe atunci. Astfel că am început lucrul la o companie de furnizare servicii de internet care a început în cartierul în care locuiam și în câțiva ani s-a extins. Pe atunci aveam un PC cu procesor AMD low-end (chiar și pentru vremea aceea) cu care am început să învăț software: programare, design grafic (începusem pasiunea pentru Adobe Photoshop cu care astazi am avansat la post-procesare fotografii și pictură digitală, ilustrație etc.), dintre care și web design, domeniu în care am început, pe atunci, destul de timid și cu multe greșeli. În timp, mi-am construit un portfoliu de lucrări, am câștigat câțiva clienți, iar apoi, după câțiva ani mi-a crescut reputația odată cu avansarea în tehnologie, pentru ca recent să-mi înființez Studiourile Cydrone, o companie-studio de creație digitală. Am trecut de la HTML4, XHTML, la HTML5 si CSS3, apoi la CMS web developing. Nu am ratat nici domeniul bloggingului și mi-am pornit primul meu blog pe blogspot.com, apoi am trecut la domeniu propriu. Astăzi scriu pe diverse platforme, în primul rând pe cea personala, pe care am transformat-o într-o academie online (Cydrone Archetypal Academy) în care abordez teme avansate precum matematica de modelare (vă aduceți aminte că am început cu programarea? Nu degeaba…), geometrie sacră, fractali, modele numerologice de succes, stil de viață sănătos și conștient, afaceri de succes, antreprenoriat, dezvoltare personala, educație financiară, iar în al doilea rând am fondat Revista România Culturală, o platforma online în care promovez cultura română din toate timpurile (căreia îi sunt pe vecie recunoscător). Alte platforme pe care mai scriu sunt androidinfo.ro (știri și recenzii în tehnologie mobile și nu numai), infotimes.ro (știri generale), dar și pe medium.com, linkedin.com etc.
%d blogeri au apreciat: