nvidia, amd, ampere

nVIDIA renunță la Intel Xeon și alege AMD Epyc

Parteneri

MSI

Într-o dezvăluire surpriză, nVIDIA a decis să renunțe la procesoarele Intel Xeon și să meargă pe varianta onboard cu procesoarele EPYC Rome de la AMD, dar și cu plăcile grafice next-gen Ampere cu care să-și doteze sistemele DGX. Aceasta va fi prima ieșire completă a două produse de server pe 7nm next-gen, în aceeași platformă, cu specificații hardware ieșite din comun.

Plăci grafice nVIDIA Ampere plus procesoare AMD EPYC Rome, toate pe 7nm next-gen, egal Supercomputere DGX A100

Știrile se pronunță asupra lansării plăcii grafice Ampere de la nVIDIA, care este de departe cea mai mare placă grafică pe 7 nm construită vreodată. În presă, nVIDIA a dezvăluit specificațiile tehnice complete ale celui mai recent sistem DGX-A100, care va utiliza plăcile Ampere pe 7 nm și procesoarele EPYC Rome tot pe 7nm de la AMD, marcând pentru prima dată faptul că echipa verde a optat pentru cipurile de server AMD pentru a fi utilizate în flagship-ul său, platformă HPC.

Sistemul DGX A100 va găzdui 8 plăci grafice nVIDIA Tesla A100 Tensor Core. Platforma va avea o capacitate de de memorie grafică în valoare totală de 320 GB, adică 40 GB pe placă și performanțe maxime la 5 petaFLOPi (AI) și 10 petaOPi (INT8). În sistem există în total 6 switch-uri NVS, toate găzduite sub carcase tower masive, dar să vorbim despre aspectul numit procesor.

nvidia, amd, ampere

V-am spus că vrem să vorbim despre procesor, da? Ei bine, vedem două procesoare AMD EPYC 7742 „Rome” care se bazează pe nodul procesului TSMC de 7nm. Acesta are 64 de nuclee și 128 de fire de execuție fiecare, iar asta face 128 de nuclee și 256 de fire în total. Procesoarele sunt programate să aibă o frecvență de bază de 2,25 GHz și o frecvență de boost de 3,4 GHz. Sistemul în sine prezintă 1 TB de memorie DDR4, până la 15 TB U.2 și 2x 1,92 TB NVMe SSD, 8 conexiuni Mellanox cu un port nominal la 200 Gb/s HDR (Infiniband) și un singur switch cu două porturi de la Mellanox. V-am zăpăcit complet, nu-i așa? Stați că încă nu știți prețul. Sistemul nVIDIA DGX-A100 se vinde acum la un preț de pornire de 199.000 USD. Totuși, vorbim de un supercomputer pe post de server, nu?!

Dar voi nu pierdeți nimic, încă, pentru că mai e până-l achiziționați, dacă o veți face. Intel este cel care pierde enorm, și asta vine ca o lovitură imensă pentru ei deoarece aceste sisteme nu se vor mai dota cu Intel Xeon, iar asta arată cât de mult procesoarele AMD EPYC au pătruns în inimile și mințile pieței HPC. Așteptați-vă să vedeți mai multe informații despre sistemele de putere nVIDIA DGX-A100 dotate cu Ampere și EPYC postate aici, în curând!

nvidia, amd, ampere

%d blogeri au apreciat: