web analytics

NVIDIA evidențiază puterea Studio prin augmentarea celebrului sediu al Uniunii Arhitecților

Comunicat de presă

Parteneri

Sediul Uniunii Arhitecților din Piața Revoluției, București a fost proiectat de arhitecții Dan Marin și Zeno Bogdănescu și este un exemplu îndrăzneț de interpretare a relației vechi-nou, în spiritul anilor 1990, întrucât aceștia au rescris istoria acestei clădiri într-un spirit contemporan.

Astfel, NVIDIA, a lansat o provocare către Robert „Eurosadboy” Lazăr, un designer și animator cu peste 3 ani de experiență în design 3D și au lucrat împreună pentru a evidenția capabilitățile ecosistemului Studio de la NVIDIA în procesul de creație, aplicat asupra sediului Uniunii Arhitecților. În trecut, Robert a lucrat ca Art Director în cadrul unei agenții de advertising, dar recent a decis să-și urmeze visul de a deveni un artist vizual, astfel a ajuns în timpul liber să creeze animații pe care le publică online.

Pentru a scoate în evidență acest lucru, Robert a acceptat provocarea NVIDIA de a lucra la o animație care are ca element central faimosul sediu al Uniunii Arhitecților, aflat în Piața Revoluției. Robert a ales această clădire pentru că, din spusele lui, „o parte este creată din vechi, o parte este creată din nou și am simțit că mai este nevoie de o a treia parte, de undeva din viitor.”

„Provocarea videoclipului pe care a trebuit să-l creez a fost o provocare tehnică pentru mine, pentru că nu am mai făcut niciodată lucrul acesta. Cât despre inspirație, am mers prin București și am încercat să mă gândesc ce mă reprezintă, iar această clădire este perfectă pentru că este combinația potrivită între vechi și nou și consider că se află într-o sinergie excelentă cu stilul pe care îl abordez, o combinație de nostalgie și futurism.”

În procesul de creație, Robert s-a folosit de Cinema4D pentru construirea scenelor, iar apoi de Octane pentru randarea acestora, totul fiind realizat de pe propriul sistem, folosind platforma NVIDIA Studio.

Ce este NVIDIA Studio?

NVIDIA Studio este un ecosistem software și hardware care vine în întâmpinarea nevoilor de lucru ale oamenilor care lucrează în industria creativă. Creatorii de conținut din întreaga lume, indiferent dacă vorbim de editori foto sau video, animatori 3D, graficieni sau arhitecți, au procese de creație, care de multe ori se dovedesc anevoioase și lungi. Cu ecosistemul NVIDIA Studio, aceștia pot beneficia de o accelerare a fluxului de lucru prin intermediul laptopurilor sau desktopurilor cu NVIDIA GeForce RTX.

De asemenea, în cadrul acestui proiect, artiști din Polonia și Republica Cehă au lucrat la animarea altor clădiri emblematice, și anume Ceasul Astronomic din Praga și Macaraua Gdańsk din Polonia

Întregul video care conține animația finală și procesul de creație poate fi accesat aici: https://youtu.be/nKAUBVi_LFA

Întregul video care conține animația finală și procesul de creație din Polonia poate fi accesat aici: https://youtu.be/2ckfy6Hz6oY

Întregul video care conține animația finală și procesul de creație din Cehia poate fi accesat aici: https://youtu.be/MvbNPObw5mU