În cadrul evenimentului CES 2024 desfășurat la Las Vegas, MSI a prezentat o serie de laptopuri noi programate să fie lansate în cursul acestui an. Pe lângă versiunile actualizate ale modelelor bine-cunoscute, au fost expuse și modele complet noi. Printre acestea se numără și vârful de gamă MSI Titan 18 HX – https://msi.gm/SEC09DE7, anticipat să fie cel mai puternic model din această serie. Pentru a satisface nevoile de performanță ale acestui model, producătorul a optat să înlocuiască sursa de alimentare veche cu una nouă, cu o putere de până la 400 de wați. În plus, noul echipament vine cu un alt design, un sistem de răcire îmbunătățit și un ecran complet nou.
Grafica dedicată NVIDIA GeForce RTX 4090 pentru laptopuri este cel mai performant cip grafic al generației actuale pentru aceste dispozitive. Arhitectura Ada Lovelace rămâne consistentă atât pentru desktopuri, cât și pentru laptopuri, oferind nuclee CUDA îmbunătățite, nuclee RT reproiectate pentru o mai bună performanță în randare Ray Tracing și nuclee Tensor noi cu suport pentru Frame Generation și Optical Flow Accelerator. Pachetul este completat de 16GB de memorie GDDR6, conectată printr-un bus de 256 de biți.
Când discutăm despre arhitectura Ada Lovelace, nu putem trece cu vederea inovația adusă de tehnologia DLSS 3. Cea mai notabilă îmbunătățire este introducerea funcției Frame Generation, prin care un al treilea cadru este generat cu ajutorul nucleelelor AI și Tensor. Acest cadru suplimentar este creat folosind informații din două cadre adiacente, inclusiv vectorii de mișcare, și motorul Optical Flow Accelerator. Prin implementarea DLSS 3, performanța în jocuri poate fi considerabil îmbunătățită fără a sacrifica calitatea imaginii în mod semnificativ.
Pe dispozitivele portabile, cum ar fi laptopurile, unde ecranele au o densitate mai mare de pixeli din cauza dimensiunilor mai mici, orice diferențe în calitatea imaginii vor fi chiar mai puțin vizibile în comparație cu monitoarele de dimensiuni mai mari. În plus, lista jocurilor compatibile cu tehnologia DLSS 3 este în continuă creștere, inclusiv titluri precum Cyberpunk 2077 sau Forza Horizon 5.
Testele efectuate asupra laptopului MSI Titan 18 HX a confirmat că acesta este unul dintre cele mai puternice dispozitive portabile din actuala gamă a producătorului taiwanez. Dotat cu NVIDIA GeForce RTX 4090, acest laptop adăpostește și un procesor Intel Core i9-14900HX cu 24 de nuclee și 32 de fire de execuție. Frecvența Turbo poate ajunge până la un maxim de 5,8 GHz. De asemenea, este echipat cu 64 GB de memorie RAM DDR5. Stocarea este asigurată de un SSD NVMe PCIe 4.0 x4 de 2 TB.
MSI Titan 18 HX beneficiază, de asemenea, de o sursă de alimentare nouă de 400 W, care îi permite să mențină limitele de putere mai ridicate atunci când procesorul și placa grafică sunt solicitate simultan în jocuri. Un alt aspect notabil este ecranul său IPS Mini LED, cu o diagonală de 18 inci și o rezoluție de 3840 x 2400 pixeli și 120Hz.
Legat de aspect, șasiul este în mare parte fabricat din aluminiu, cu excepția anumitor părți, cum ar fi partea din spate a notebook-ului și partea inferioară, care sunt realizate în principal din plastic. Asamblarea componentelor individuale este de asemenea destul de solidă. Deasupra ecranului, se găsesc două balamale suplimentare, care mențin în mod eficient partea superioară a carcasei și permit ecranului să fie înclinat la un unghi de aproximativ 130 de grade.
MSI a optat din nou pentru o tastatură cu comutatoare mecanice, dar de această dată a făcut mici modificări în zona pad-ului numeric. Pe marginea din dreapta a secțiunii numerice au fost adăugate tastele Enter, Plus și Minus. Tastatura este mecanică, dar primul rând superior cu taste fizice utilizează de fapt membrană. Restul tastelor au însă cu switch-uri mecanice cu profil redus, ceea ce le face ideale pentru gaming, datorită cursei adânci și a feedback-ului tactil puternic. În comparație cu predecesorul său, noul Titan 18 HX nu mai dispune de un cititor de amprente sub tastatură. Dar zona touchpad-ului a suferit modificări semnificative.
Touchpad-ul este discret la prima vedere, deoarece producătorul a decis să păstreze un aspect uniform al palmrestului, care este plăcut la atingere și se curăță ușor, de preferat cu un șervețel din microfibră. Softul laptopului permite activarea iluminării de fundal pentru întregul touchpad, făcându-l vizibil. Acesta este destul de generos ca mărime și oferă feedback haptic pentru click stânga și click dreapta.
MSI Titan 18 HX este echipat cu un sistem audio îmbunătățit, dezvoltat în colaborare cu reputatul brand Dynaudio. De această dată, configurarea include șase difuzoare, constând în patru tweetere de 2 wați fiecare și două woofer-e, fiecare cu o putere de 2 wați. Sunetul emis este puternic și plin, menținând în același timp un nivel adecvat de claritate audio, fără distorsiuni sau zgomote nedorite din partea difuzoarelor.
Titan 18 HX oferă o gamă solidă de porturi, care sunt distribuite atât pe partea stângă, cât și pe cea dreaptă a notebook-ului, precum și pe spate. Pe partea stângă, găsim o încuietoare Kensington, două porturi USB 3.2 Type-A Gen.2 de dimensiuni normale și un cititor de carduri SD.
În partea dreaptă, sunt disponibile un jack audio de 3,5 mm, un al treilea port USB 3.2 Type A Gen.2 și două porturi Thunderbolt 4, dintre care unul suportă protocolul Power Delivery 3.1. Pe partea din spate, există spațiu pentru o mufă de alimentare, un port Ethernet 2,5 Gb și un port HDMI 2.1. Aranjamentul porturilor este foarte bine gândit, facilitând conectarea fără efort a altor dispozitive periferice.
Așadar am testat laptopul folosind Forza Horizon 5, Shadow of the Tomb Raider și Cyberpunk 2077 cu toate la maxim și DLSS3 activat. Iar pentru sintetice am folosit Cinebench R23, 3DMark Time Spy, CPU-Z și Crystaldiskmark8.
În Forza Horizon 5 vedem o medie de 122FPS.
În Shadow of the Tomb Raider a obținut o medie de 98.
În Cyberpunk 2077 media a fost de 57.
În Cinebench R23 a obținut 31711 puncte pentru multicore și 2170 puncte pentru single core.
În 3DMark Time Spy vedem un scor de 10686.
În CPU-Z a obținut 14718.
În Crystaldiskmark8 SSD-ul a obținut 7076MB/s pentru citire și 5218MB/s pentru scriere.
MSI continuă să extragă performanță maximă din fiecare nouă generație de procesoare Intel în laptopurile lor de top.
În ceea ce privește grafica NVIDIA GeForce RTX 4090, acesta se comportă în general bine, cel puțin în majoritatea jocurilor testate. Un alt punct de laudă merită să fie acordat ecranului excelent Mini LED IPS. Așadar acest laptop este dedicat celor care vor performanță maximă, într-un format care este și mobil.
Leave a Review