MSI a avut câteva anunțuri interesante la ediția din acest an a Computex, axate în mare măsură pe parteneriatul cu Mercedes AMG Motorsport cu noul laptop Stealth 16. Dar, după acest eveniment, am reușit să văd standul MSI de la expoziție, unde au fost expuse cele mai noi lansări. Nu toate au fost anunțate exclusiv la Computex, dar MSI a avut câteva lucruri foarte interesante, iar în acest clip voi prezenta o parte dintre produsele care mi-au atras atenția.
PRO DP10
Voi începe cu primul produs, fiind unul din gama business, numit PRO DP10 13M. Acesta este un mini pc, care dispune de o carcasă de numai 1,1l, așadar este extrem de compact, dar în interior se regăsește un procesor Intel Core i7 1360P, excellent pentru orice activitate de tip office. Acesta suportă până la patru monitoare simultan.
Pro AP243TP
Rămânem în zona de business unde am vazut și pro ap243tp. Acesta este un pc all in one care vine echipat cu un procesor Intel Core până la modelul i7. Partea special o reprezintă ecranul de tip Touch, care este excelent pentru segmentul retail. De asemnea poate integra până la 64GB ram de tip DDR4.
Modern MD271UL
Pe partea de monitoare am vazut modelul Modern MD271UL, care a câștigat și premiul Red Dot Award 2023. Pe lângă un design premium, acesta are un ecran de 27 inch 4k, cu un panou exceptional, de tip IPS, care recunoaște 99% din spectrul DCIP3 și 139% SRGB.
Pro MP161
Monitorul portabil MSI PRO MP161 dispune de un panou IPS Full HD de 15,6″ cu tehnologie prietenoasă cu ochii și un suport ergonomic rabatabil la 180° care acceptă atât orientarea orizontală, cât și verticală a monitorului.
Opțiunile de conectivitate includ porturi duale Type C și HDMI 2.0b pentru cea mai bună experiență de vizionare. Compatibil cu PC, Mac, laptop și dispozitive mobile.
Project 491G
MSI a prezentat viitorul ecran de gaming „Project 491C”, un ecran masiv super-ultrawide de 49″ cu un panou cu tehnologie QD-OLED și o rată de reîmprospătare de 240Hz!
Monitorul are o curbură de 1800R cu o rezoluție de 5120×1440 pixeli, practic cât două monitoare 1440p unite.
Panoul QD-OLED oferă o atenuare a luminii pentru fiecare pixel, timpi de răspuns aproape instantaneu, negru profund și un raport de contrast aproape infinit.
Placi video
Pe partea de plăci video MSI a prezentat toată gama pentru RTX 4060 Ti, așadar au fost prezente variantele cu răcire Gaming Trio și Gaming, alături de Ventus 3X și varianta sa mai compactă Ventus 2X Black.
Gaming Trio și Gaming sunt echipate cu răcirea Tri Frozr 3, respective Twin Frozr 9. Toate având ventilatoare Torx Fan 4. Astfel acestea vor avea temperature scăzute și un zgomot insesizabil.
Project Zero
MSI a adus, de asemenea, propria sa abordare a plăcii de bază cu toate mufele de alimentare amplasate pe partea din spate, acesta se numește Project Zero.
Placa de bază Project Zero expusă la Computex o adaptare a modelului AMD B650M, pe care MSI a asociat-o cu un Ryzen 7 7700X. Aceasta era așezată într-o versiune a propriei carcase, MAG Vampiric Project Zero, cu o fereastră panoramică din sticlă de 270 de grade.
Le-am vazut disponibile pe culori alb și negru. Coolerele AIO și sursele au fost de asemnea personalizate pentru a se încadra în noua linie de design.
Stocare
Pentru stocare, MSI a prezentat noua serie de top Spatium, care include un model numit M570 Pro, acest SSD utilizerază standardul PCIe Gen 5 și oferă viteze de până la 14GB/s. Acesta are un cooler dedicat active numit Frozr+, pentru a menține temperature de funcționare cât mai scăzută.
Dar pe lângă acesta, am mai vazut si o combinație în raid 0, care include și acesta o vriantă mai mare a răcirii Frozr+ și pot spune că vitezele de 23GB/s sunt incredibile. Referitor la spațiu, există variante de la 1TB la 4TB. Aștept cu nerăbdare aceste SSD-uri la test.
Cooler AIO MAG CORELIQUID E
Răcirea de tip AIO a primit un upgrade, astfel seria MAG CORELIQUID E maximizează disiparea căldurii de la procesor, având un nou cold plate care maximizează transferal termic. Astfel eficiența a fost crescută iar potențialul de overclock a procesoarelor, este și el mărit.
Capacul de pe waterblock permite răsucire la 270 de grade, asftel logo-ul va rămâne pe orizontală mereu. Evident din MSI Center se poate regla viteza ventilatoarelor și a pompei, pentru a obține un sistem cât mai sinelțios.
Sistem Mesh MRAX60
Chiar dacă MSI ne-a obișnuit cu componente, vedem de la ei și un nou sistem WiFi Mesh numit MRAX60. Acesta suportă viteze de până la 6Gb/s. Este un sistem care promite acoperire largă în timp ce poate satisfice cerințele unui stream video 8K oriunde în casă.
Aceasta a fost partea de componente, rămâneți pe Techzilla.ro, pentru că urmează un material dedicat cu laptopuri, unde am văzut foarte multe modele interesante și inovatoare.
Leave a Review