web analytics

Mercusys Halo s12 – Sistem Wireless Mesh care nu face gaură în buget

O soluție mesh care merită atenția voastră

Sistemele WiFi mesh devin tot mai populare și mai accesibile ca preț, iar Mercusys ne oferă un asemenea sistem la puțin peste 200 LEI. Halo s12 poate acoperi teoretic o suprafață de 260 mp, însă cum se descurcă acesta cu adevărat?

La prima vedere, despre design nu sunt foarte multe de discutat, avem două cuburi albe, colorate la bază, destul de ușoare, care pot fi amplasate aproape oriunde in cameră. În cutie regăsim alaturi de cele două routere, un cabu UTP și sursele de curent necesare pentru fiecare modul. Acum legat de specificații, când am primit acest pachet, nu știam inițial nimic despre acest sistem, văzându-l pentru prima dată când l-am scos din cutie. În timp ce mă pregăteam să îl instalez, mi-a sărit în ochi faptul că acesta nu are conectică cu 8 pini la mufele LAN, atunci mi-a scăzut din entuziasm, pentru că era clar că acesta merge doar pe conexiune de 100Mb/s.

Însă am decis să îi mai acord o șansă, chiar dacă are doar 100Mb/s, să vedem totuși cât este de puternic semnalul. Halo s12 dispune de WiFi pe 2,4GHz și 5GHz, având astfel standardul AC1200, dar aceste viteze mari nu sunt utile decât la transferul de fișiere pe WiFi între dispozitivele locale.

Configurarea este simplă, instalați modulul care vreți să fie principal, unde aveți cablul de internet, în cazul meu l-am conectat la un alt router care este gigabit, deoarece am internet cu viteze de 1Gb/s, apoi vă conectați prin WiFi la acesta și accesați din browser adresa notată pe spatele modulului. De acolo puteți schimba toate setările ca la orice alt router. Din păcate acesta nu beneficiează de o aplicație dedicată pentru iOS sau Android, dar conectarea între module se realizează apăsând un buton aflat pe partea din față a modulului.

După ce becul s-a făcut verde pe modulul secundar, am început testarea. Un modul a fost amplasat în dormitor iar altul în sufragerie, apartamentul având 3 camere. Am testat viteza lângă ambele module. dar și in cel mai îndepărtat loc din casă, adică în bucătarie, într-un loc care probabil este bântuit, deaorece acolo nu am niciodată semal calumea la rețeaua WiFi sau la telefon, am testat și alte sisteme mesh și au avut probleme în acel loc.

În mod surprinzător, Mercusys Halo s12 a avut semnal full și o medie a timpului de răspuns de 11ms, iar viteza de peste 90Mb/s. Pentru un mesh care costă atât de puțin, s-a descurcat foarte bine! Dar aș vrea totuși ca pe viitor să văd o vatiantă echipată cu port de 1Gb/s.

 

Mercusys Halo s12

Performanță - 6.5
Calitatea Construcției - 6.5
Raport Preț / Performanță - 7.5

6.8

Scor

Deși Mercusys Halo s12 este o soluție mesh de buget și are mici lipsuri, este mai bună decât ne așteptam!

User Rating: Be the first one !