Comitetul Casei Lorzilor privind impactul social și economic al industriei de jocuri de noroc a publicat ieri un comunicati, subliniind nevoia de a clasifica Loot Box-urile drept jocuri de noroc.
Iată declarația oficială:
Există cercetări academice care dovedesc că există o legătură, deși nu neapărat o legătură de cauzalitate, între Loot Box-uri și jocurile de noroc. Respectăm concluziile raportului comisariatului copiilor, potrivit căruia un produs dac[ seamănă cu un joc de noroc și se simte ca un joc de noroc, acesta ar trebui să fie reglementat ca jocuri de noroc. Suntem de acord, de asemenea, cu recomandarea Comitetului digital, cultură, mass-media și sport al Camerei Comunelor, ca Loot Box-urile să fie reglementate ca joc de noroc. Recomandăm ca miniștrii să facă reglementări în conformitate cu secțiunea 6 (6) din Legea jocurilor de noroc din 2005, care să specifice faptul că Loot Box-urile și orice alte jocuri similare sunt jocuri de noroc, fără a aștepta revizuirea mai largă a Guvernului din Legea jocurilor de noroc.
Anul trecut, Comitetul DCMS al Camerei Comunelor și-a exprimat aceeași părere, arătând că Parlamentul Regatului Unit pare să fie de aceeași părere pe acest subiect. Cu toate acestea nu se spune când vor face aceste modificări. Între timp, Loot Box-urile au fost evitate în mare parte de industria de jocuri AAA după ce o mulțime de feedback-uri negative au ajuns în urechile dezvoltatorilor și editorilor. Asta nu înseamnă că au dispărut, deoarece rămân predominante pe piața mobilă cere este mereu în creștere.
Leave a Review