Pot spune cu ușurință faptul că Need For Speed este un joc care a stârnit pasiunea pentru viteza și masini modificate în multe dintre persoane, chiar de pe vremea cand eram mici. Acest joc însă nu a avut o evoluție perfectă, era oarecum de așteptat ca pe parcursul a 26 de ani să apară și probleme. Pasionat fiind de această serie am decis să vorbesc despre cum a apărut acest joc, despre evoluția și involuția lui, despre cum EA Games a reușit să pună la pămant cea mai populară serie de jocuri cu mașini.
Istorie francizei Need For Speed a luat startul în anul 1994, când Electronic Arts a lansat in premiera primul lor joc „The Need For Speed” pe consola 3DO, despre care puțini dintre au auzit, aceasta era produsă de Panasonic, Sanyo si GoldStar. În anul 1995 jocul a fost portat pentru DOS iar în anul 1996 acesta a fost lansat pe Playstation 1 si Sega Saturn.
Jocul avea o poveste care se învârtea în jurul curselor cu masini sport. Acesta a primit review-uri foarte bune pentru cât de real era pentru vremea respectivă. Electronic Arts s-a aliat cu cei de la revista Road & Track, astfel au realizat împreună sistemul de fizică și sunetele mașinilor. Jocul avea un număr limitat de curse, mai exact șapte, dar beneficia de un mod multiplayer, iar persoanele mai bogate care aveau și internet pe PC, se puteau juca online. Jocul avea de asemenea poliție, iar daca ajungeai la trei amenzi, poliția te aresta pe loc. La dezvoltarea acestui joc a participat si un cunoscut producător de echipamente audio, mai exact Pioneer. Dacă faceți rost de „The Need For Speed”, acest poate fi jucat folosind un emulator DOS.
1997 putem spune ca este anul de glorie pentru franciză, adevăratul start pentru Electronic Arts, este anul când a fost lansat Need For Speed 2. Jocul care a marcat copilaria multora dintre noi. Need For Speed 2 fost pentru mine unul dintre jocurile care mă făceau să stau în fața calculatorului multe ore, dar nu la fel de multe precum Age Of Empires, despre care vom discuta altă dată.
La acea vreme aveam un calculator echipat cu Intel Pentium la 166 Mhz și 128MB RAM plus un HDD de 10GB, sau așa ceva, HDD care se află undeva aruncat prin casă. NFS 2 avea o mulțime de lucruri noi în comparație cu primul joc. Acesta avea alte circuite, o mulțime de masini noi si evident grafică mai avansată. Cine a jucat acest titlu probabil își amintește de celebra masină McLaren F1. Această mașina era practic cea mai bună din joc și toată lumea se dădea cu ea în curse. Dar partea cea mai amuzantă din NFS2 erau codurile. Probabil vă mai aduceți aminte de codul „pioneer” care îți îmbunătățea mașina sau de codul „go42” care îți transforma mașina efectiv într-un dulap. Jocul venea si cu Multiplayer local de tip Split Screen. Putem spune că Need for Speed 2 Special edition a fost piatra de temelie a seriei.
Am ajuns în anul 1998 iar EA Games a lansat Need For Speed 3 – Hot Pursuit. Acest joc a venit cu elementul cheie care a propulsat și mai mult franciza, mai exact au reintrodus în joc politia. Acel element care era și în primul joc, dar a cărui implementare lăsa de dorit. Faptul că acum aveai control și asupra mașinilor de poliție, a fost principalul pas care a ajutat la popularitatea jocului pe console și pe PC la acea vreme. În comparație cu restul de jocuri din serie, acesta a evoluat extrem de mult, având un nou AI și o nouă mecanică de joc.
De asemenea faptul că jocul venea acum pe CD, le-a permis celor de la EA să vine cu o grafică net superioară și să includă mai multe elemente în joc. Acea era vremea când a fost lansat DirectX 5.2, iar 3DFX rupea piața cu Vodoo Banshee, care se lupta cu RIVA TNT și S3 Savage 3D.
Hot Pursuit era unul dintre cele mai jucate titluri din sălile de joc alături de Quake 3, Unreal Tournament și Coutnter Strike, care la acea vreme, prin 1999, încă era un mod în dezvoltare.
Undergrund a avut un succes răsunător, iar imediat la un an după apatiția sa, EA Games a lansat pe 15 Noiembrie 2004 al doilea titlu din seria Undergrund. Astfel Need For Speed Undergrund 2 este titlul pe care îl consider cel mai bun din serie. Acesta este apogeul unei serii de mare succes, încă de la acea vreme tot aștept o continuare demnă de numele Need For Speed.
Underground 2 ne-a oferit tot ce se putea mai bun: sistem avansat de tuning vizual și al performanțelor, foarte multe masini sport, printre care și SUV-uri, moduri de curse noi precum Street-X și Underground Racing League plus multe altele. Mașinile aveau un control orientată către arcade-racer, însă EA au reușit să strice acest gen de control în loc să îl îmbunătățească, ei orientându-se mai mult către console respectiv manevrarea de pe gamepad-uri. Acesta a sosit în anul 2005 pe PlayStation Portable sub numele de Undergrund Rivals. Putem considera Undergrund 2 ca fiind momentul de glorie al francizei, momentul maxim al celor de la EA Games, care au reușit să distrugă ceva ce era aproape perfect. De aici putem considera că a urmat o perioadă întunecată pentru seria Need For Speed, cu stangări apoi cu multe coborâri.
Need For Speed Most Wanted, este jocul care a acaparat lumea în anul 2005. Acesta readucea cursele cu poliția, iar acest lucru a ajutat la popularizarea lui. Deși avea un sistem de tuning destul de avansat, însă din păcate controlul bolizilor era puțin ciudat. Acest joc a fost lansat pe PC, Xbox 360 și PlayStation 2. Povesta jocului este clasica. Tu, un începător în cursele ilegale trebuie să ajung pe primul loc în topul celor mai căutați șoferi de către poliție. Ca element nou avem un cazier virtual unde putem vedea performanțele si recurdurile obținute dealungul carierei. Most Wanted are sase moduri de joc Lap Knokout, Circuit, Sprint, Drag, SpeedTrap și Toolbooth.
A fost păstrată o mică parte din controlul de tuning fin al mașinilor, astfel putem ajusta incusiv manevrarea mașini, însă nu mai avem parte de Dyno Test ca în Undergrund 2, acest mod fiind scos. Trebuie să fi atent la cât de mult editai mașina, deoarece modificarea nu mai era doar vizuală, acum influența și cât de repede te putea vedea poliția în trafic, practic nu trebuia sa atragi atenția prea mult. Deși jocu avea o estetică și o poveste superioară în comparație cu Undergrund 2, acesta avea totuși lipsă acel ceva, care te făcea să simți lipsa senzației de curse ilegale si tuning.
Need for Speed: Carbon este unul dintre jocurile care a prins la public aproape la fel de bine ca Undergrund 2. Acesta a fost lansat în anul 2006 si integra multe elemente de gameplay din Most Wanted. Dar avea totuși și ce ceva nou precum funcția de Autosculpt și posibilitatea de a-ți face echipe care să te ajute în curse. În plus acesta era ca o continuare a povești din Most Wanted.
Carbon a folosit multe elemente din Most Wanted, iar acest lucru sare în ochi la prima vedere. Studioul nu a fost nevoit să realizeze foarte multe elemente vizuale noi, iar acest lucru le-a ușurat munca și le-a permis să își îndrepte eforturile către partea de tuning si realizarea de cursei si moduri noi. Faptul că exista găși de șoferi de curse ilegale și posibilitatea de a cuceri cartiere noi, extinde povestea mai mult, pe lângă faptul ca au pastrat oarecul acel black list, existent în Most Wanted.
Poliția este și ea prezentă în joc, păstrând astfel o dinamica. Dar comportamenul lor în timpul urmăririlor este identic ca cel din Most Wanted, deoarece au păstrat același AI. Acum selecția de mașini este puțin diversificată, având la dispziție mai multe modele și trei categorii principale: Exotic, Muscle și Tuner.
În anul 2007 EA au lansat un titlu extrem de diferit, Need For Speed Pro Street. Acest titlu a fost atât de prost încât mai bine ar dispărea din istoria Need Fost Speed. Jocul a supărat pe toată lumea deoarece venea cu multe probleme. Acest joc a fost făcut în grabă și se vedea lipsa de experientă a studioului când vine vorba despre jocuri de tip simulator. Black Box au fost de vină pentru această oroare. În acest joc nu mai avem parte de curse ilegale, ele mutându-se pe circuit. Deși se doarea un simulator, acesta avea parte de Autosculpt, astfel puteai edita aspectul masinii, dar acesta nu mai influența performanțele.
Avem și aici partea de o poveste, dar nu este una care să te dea pe spate, progresia și narațiunea fiind plictisitoare. Jocul poate că era primit altfel de către fani, daca era sub alt nume și dacă avea un ciclu de dezvoltare mai mare, cât să le permită celor de la Black Box să adune suficiente informații despre cum să facă un joc de tip simulator de curse. Avem parte totuși de un sistem de car damage, dar cam atât impresionant despre acest titlu.
Need For Speed: Undercover apare în anul 2008 si reușește să ne arate că EA Games si Black Box nu pot depăși starea de mediocritate. Personal am urât acest joc încât nici nu am încercat să îl termin, după câteva ore de joc, primul lucru pe care l-am facut a fost sa caut pe net moduri si trainere. Jocul avea valențe de racer arcade cu o poveste penibila. Chiar dacă acesta readucea cursele ilegale prin oraș și urmăriri cu poliția, nu a reușit să scoată seria din groapa cu rahat. Acesta avea peste 80 de masini care erau împărțite pe trei categorii, Americane, Europene și Japoneze, oarecum au împrumitat de la Carbon această categorisire. Autosculpt era si el disponibil în acest joc, însă la fel ca în Pro Street, modificările nu infuențau performanțele.
Povestea din joc pare inspirata din seria filmelor 2 Fast 2 Furious, unde acum erai un polițist sub acoperire și ajuți poliția din orașul Try Bay să scape de șoferii de curse ilegale. Review-eri nu au avut o părere bună despre acest joc, el avand o medie de 6, ca un elev care nu excelează la nimic, dar trece clasa.
În 2009 EA au schimbat iar macazul, trecând de la cursele ilegale, la cele legale, pe circuit. De această dată nu mai avem parte de o poveste, spre norocul nostru. Acum jocul se preta ca un simulator combinat cu arcade. Slightly Mad Studios orientând jocul către alt public. Dacă ProStreet a fost o mizerie, Shift încerca să spele din pacate și putem spune că a reușit. Jocul a fost pe placul multor gameri, iar de această dată aveam în premiera cockpit view.
Celor de la EA Games le este foarte greu să repună seria pe picioare, iar această problemă putem spune că se datorează jocurilor Underground 1 și 2, care au setat standarde înalte. Prin urmare așteptările ca următoarele jocuri sa fie și mai bune decăt cele două, au fost la fel de mari.
Datorită succesului consolei Nintendo Wii, EA Montreal și Firebrand Games au lansat Need for Speed: Nitro, tot în anul 2009. Acesta este cel mai arcade NFS facut vreodată. Cam cât de arcade? Pei suficient încât crezi ca jocul este o copie de Asphalt. Se vedea lipsa de imaginație a celor de la EA, compania ajungând la o criză de jocuri cu mașini în acest moment.
Vremuri grele pentru companie, lipsă de bani și idei, dar cineva cu capul mare s-a gândit la ceva foarte interesant, un joc MMO cu mașini, ceva ce EA mai experimentase în trecut cu jocul Motor City, care a murit destul de repede. Însă de această dată, nou MMO Racer a fost dezvoltat în Singapore. Noul joc a venit sub numele de Need For Speed World. Acesta era gratuit, dar avea micro-tranzacții. Personal am jucat NFS World de când a fost disponibil in Beta, până cand serverele au fost închise. Open beta-ul a fost disponibil în octombie 2009, iar la bază jocul era o combinație de Most Wanted cu Carbon, având același motor grafic și mai multe zone de hartă combinate. Ze svonea la un moment dat că studioul lucrează la integrarea hărții din Undergrund 2, dar nu s-a mai întâmplat nimic din păcate. În 2010 acesta a fost lansat la nivel global și ofera posibilitatea de a face curse PvP sau Co Op în diverse stiluri. Acesta primea constant mașini noi și diverse actualizări, dar din păcate lăcomia și codații au stricat acest joc. Să zicem ca problema cu codații se mai rezolva odată la 2-3 saptămâni, dar nu era permanantă, dar faptul că băgau în joc tot mai multe mașini care se putea cumpăra cu bani cash și piesele bune pentru mașini nu se mai puteau obține decăt dacă dădeai cu cardu prin joc, a devenit o problemă foarte mare. Iar vinovatul pentru toate aceste lucruri era Marc De Vellis, cel care era liderul echipei de dezvoltare. Acest incompetent la-ți mai văzut în NFS, aparea în seria Undergund 2 și spunea să nu ne întrecem cu mașinile pe stradă. La presiunile publicului, acesta făcea sesiuni live pe Youtube numite Ask Mark, dar de pomană, ca nu se ținea de promisiunile de acolo. Atfel deșteptul a fost dat afară de la conducere, iar jocul a fost preluat de Quicklime Games, fostul BlackBox. Această mutare a pus capac definitiv seriei, iar jocul a fost închis în 2015. Dar încă poate fi jucat, deoarece câțiva băieți deștepți au facut reverse engineering și exista acum un launcher special și servere private, toate fisierele fiind pubice și deschise pentru cei care vor sa ajute la dezvoltare.
În 2010 a fost lansat un nou Need For Speed Hot Pursuit. Acesta nu era un remake a primului Hot Pursuit sau o continuare a celebrului Hot Pursuit 2, era un joc nou care se folosea de numele cunoscut de către public. Atfel EA sperau să facă bani de pe urma numelui. Criterion s-a ocupat de dezvoltare acestui joc, iar seria începea să își revină. Aveam parte de o lume mare, deschisă, posibilitatea de a juca fie ca sofer de curse îlegale, fie ca polițist. Dar EA a aplicat ideia din NFS World și aici, astfe a luat naștere Autolog, unde puteai sa socializezi cu alți jucători și sa vă întreceți. Jocul a avut succes în comparație cu ce mai lansase EA de la Undergrund 2 încoace.
Anul 2011 a fost unu critic pentru seria Need For Speed. Acesta a fost anul când au lansat doua jocuri cu mașini, Shift 2 Unlimited și The Run.
Shift 2 a fost dezvoltat de către Slightly Mad și dorea să rivalizeze cu Gran Turismo și Forza. Electronic Arts dorea să dezvolte o sub-serie marca Shift , motiv pentru care nici măcar nu avea în nume Need for Speed, deși făcea parte din aceiași franciză. Shift 2: Unleashed ducea mai departe conceptul din primul Shift, adică curse legale, pe circuit, oferind o experiență cât mai realistă. Din păcate succesul nu a venit nici de această dată pentru Shift, astfel EA au renunțat la joc și la studioul care îl producea. Decizia a fost una proastă pentru EA, de ce? Pentru că studioul și-a continuat munca și astfel a luat naștere Project Cars, unul dintre cele mai bune simulatoare de curse pe circuit.
Acum speranțele erau puse toate în The Run, la care lucra Black Box. Jocul nu mai era open world, acesta fiind practic o cursă, toată poveste se învârte în jurul unei curse foarte lungi, iar tu nu faci decât să te intreci. Pe scurt câștiga cine ajunge cel mai repede din punctul A în punctul B. Cursa se desfășoară între San Francisco și New York.
Noul Need For Speed era redefinit, grafică nouă, mașini noi, poveste nouă, un nou stil de joc. Din păcate nici această rețetă nu a prins la public. Jocul fiind foarte monoton, fără esența curselor ilegale și a tuningului extrem. Pe scurt a fost un joc „moale”.
Din marea disperare, EA au lansat în 2012 un alt Most Wanted, fără iterație. Acesta nu era un remake sau o continuarea a primului Most Wanted, era cu totul alt joc. Jocul a fost realizat de către Criterion de această dată, adicp studioul din spatele Burnout Paradise, iar acest lucru se vede din plin. Noul Most Wanted vine cu rețeta Burnout Paradise îmbunătățită.
Nu trebuia să te chinui să strângi banii sau XP pentru a debloca mașini, acesta era la liber, dar trebuia să le cauți pe stradă. Jocul avea si multiplayer, iar lumea pe unde te puteai plimba era suficient de mare pentru a te distra. Din păcate foame de bani a celor de la EA a forțat plecare celor de la Criterion, iar ce a mai rămas din Criterion a fost agregat de EA Gothenburg si studioul din România, astfel a luat naștere Ghost Games.
Noul studio urma să se ocupe de franciza NFS, iar în anul 2013 aceștia au lansat și primul lor titlu numit Need For Speed: Rivals.
Noul titlu era o combinație între Hot Pursuit și Most Wanted, având două povești diferite. Puteai să joci fie ca polițist fie ca infractor. Jocul venea acum cu AllDrive, un fel de Autolog actualizat, care elimina diferențele dintre singleplayer și multiplayer. Rivals a fost un succes pentru serie, chiar dacă avea foarte multe buuguri. Principala problemă care a enervat pe mulți erau cele 30 FPS-uri la care era blocat jocul, iar cine încerca să deblocheze această limiă, reușea să dea peste cap fizica din joc.
În anul 2014 EA nu au mai lansat nici un joc pe PC, ei orientându-se către platforma mobile, astfel a luat naștere NFS No Limits. Jocul este unul bunicel, dar nu ne dă pe spate, mai ales din cauza că este plin de micro-tranzacții.
Prin urmare tocmai în 2015 a fost lansat următorul joc pe restul platformelor, aceste fiind realizat tot de cptre Ghost Games, care au avut 2 ani la dispoziție să facă ceva bun. Se vedea că aceștia au înțeles ce reprezintă Need For Speed și ce își dorește publicul, asa a luat naștere Need For Speed. Da, foarte inspirirat numele, iarăși fără iterație. Dar de această dată revenea tuningul și cursele pe stradă. Jocul a avut review-uri împărțite, dar era totuși un pas spre ieșirea din marele impas. Din acest moment seria NFS are un ciclu de dezvoltare de doia ani, prin urmare următorul joc din serie a ieșit la lumină în 2017.
Need For Speed Payback sincer m-a prins puțin datorita noului gameplay care se apropia încet dar sigur de rețeta veche folosită în Underground. Acesta are o hartă care reprezintă orașul fictiv Fortune Valley, o copie de Las Vegas. În joc ai la dispoziție trei personaje cu care poți juca, iar alegerea o faci în timp real. Aproape că s-au inspirat din GTA 5, dar fiecare personaj are un set special de abilități. Acum avem parte și de un ciclu de 24 de ore, așadar putem face curse și ziua și noaptea. Payback are din fabrică 74 de mașini, dar mai pot fi cumpărate și altele sub formă de DLC. Avem la dispozitie bolizi de la Koenigsegg, Pagani, Aston Martin, dar regăsim și Audi, Subaru sau chiar si două mărci clasice Plymouth și Buick.
Deși jocul părea ok la prima vedere, acesta a avut o mulțime de critici negative, pentru care EA si-a luat-o în freză rău la acea perioadă. Cursele și povestea erau scriptate, făcute prost, dar mare problema era obținerea de piese pentru tuning. Aici avea parte practic de un joc de tip păcănele. Iar acest mecanism de loot box a adus și note de 2 jocului. Mecanismul se regăsea și în alte jocuri, iar problema era că la un moment dat erai nevoit să scoți bani din buzunar, iar EA au fost dați în judecată în mai multe tări și au pierdut procesele, dar nu din cauza la Need For Speed, ci din cauza la FIFA. Jocul era mai de grabă un casino.
În 2019 a fost lansat Need For Speed Heat. Se vede progresul făcut de Ghost Games, chiar dacă cu jocul anterior au cam dat fail, Heat vine cu un stil noi, curse noi, poveste nouă, grafică îmbunătățită, mai multe mașini, dar evident are și lucruri enervante.
Acțiunea se desfățoară în orașul Palm City, o versiune ficțională a orașului Miami și a împrejurimilor sale. Harta are o geografie diversă, inclusiv zone montane și câmpuri deschise. Dar spre deosebire de Need for Speed Payback, jocul nu dispune de un ciclu de 24 de ore, însă jucătorii pot comuta între zi și noapte. Pe parcursul zilei, jucătorii pot participa la evenimente de curse, care oferă mai mulți bani și mai puțin XP, iar pe timp de noapte cursele oferă mai mult XP dar mai puțini bani, cursele pe timpul nopții fiind cele ilegale. Cu cât crești în nivel, cu atât poliția va fi mai agresivă în timpul nopții. Jocul este diversificat de diverse activități care apar înafara curselor normale. În plus acum poți parcurce diverse povești, unele se desfășoare pe timp de zi iar altele pe timp de noapte, astfel ești nevoit să comuți mereu între cele două moduri.
Sunt disponibile peste 127 de mașini, printre care se regăsește și Ferrari, o mașină care a dispărut de mult din jocurile NFS. Sistemul de tuning a revenit la cel normal, EA renunțând la metoda „casino”. În comparație cu Payback, Heat a primit de această dată note mult mai mari din partea criticilor și sperăm ca următorul NFS să păstreze această rețetă, dar evident să vină cu îmbunătățiri.
Pe parcursul a 26 de ani, Need for Speed reprezintă clar jocurile de curse. Poate că la început se dorea a fi un simulator, dar acesta nu simula modul în care se comportă mașinile ci plăcerea de a conduce o mașină așa cum vrei tu. Need for Speed îți oferă posibilitatea de a conduce un bolid adevărat și a reușit să îi atragă chiar și pe cei care nu aveau o pasiune deosebită pentru automobile. Seria decăzut când a încercat să se transforme în altceva. EA dorea să îndrepte jocul către o acțiune cinematică, să îți dea senzația că ești un personaj dintr-un film și că partici la poveste, însă au înțeles cu greu că lumea nu juca NFS pentru personaje ci pentru modul în care puteai modifica mașinile și faptul că puteai participa cu ele la curse ilegale. Așteptăm oricum cu nerăbdare următorul NFS, care evident sperăm să fie ceea ce trebuie, pâna data viitoare spor la curse!
Leave a Review