Detalii despre AMD Ryzen 9 4900H și Ryzen 7 4800H APU

AMD Ryzen 9 4900H și Ryzen 7 4800H vin cu 8 nuclee și 16 fire de execuție, ambele fabricate pe 7nm.

In leak-ul de ieri am văzut câteva modele de procesoare AMD care au TDP de 15W din seria Ryzen 4000, mai exact APU-ul Ryzen 7 4700U. Astăzi vedem trei modele care au TDP de 45 W, toate vor rivaliza cu procesoarele mobile din noua generație Intel. Detaliile provin de la Mobile01 Forums în care un utilizator a dezvăluit că cele mai importante modele din gamafiind vorba despre Ryzen 9 4900H și Ryzen 7 4800H.

Ryzen 9 4900H și Ryzen 7 4800H au 8 nuclee și 16 fire de execuție

Nu există alte specificații detaliate, dar acesta este o creștere dublă a numărului de nuclee și a firelor de execuție în comparație cu Ryzen 7 3750H. Generația anterioară avea 4 nuclee și 8 fire de execuție. Acest lucru pune AMD la egalitate cu gama Core i9 H. Este menționat, de asemenea, că aceste două cipuri, Ryzen 9 4900H și Ryzen 7 4800H, funcționează la fel de bine ca Core i9-9880H, care are o frecvență de bază la 2,30 GHz și un boost până la 4,80 GHz.

Acest lucru arată că arhitectura Zen 2 are un IPC este suficient de bun pentru a bate procesoarele Intel din aceiași categorie. De asemenea, se precizează că consumul de energie TDP pentru AMD Ryzen 4000 va fi semnificativ mai mic în comparație cu cel de la Intel.

Notebook-urile de gaming ASUS listate cu APU AMD Ryzen 4000

Pe lângă Ryzen 9 4900H și Ryzen 7 4800H, Ryzen 7 4800HS a fost listat și de un retailer online și se pare că acesta va fi integrat în laptopul GA401IV produs de către ASUS. Ryzen 7 4800HS pare a fi o versiune optimizată a lui Ryzen 7 4800H, oferind viteze mai mici cu un consum de energie ceva mai mic. Laptopul este dotat cu 16GB RAM DDR4 , Windows 10 și un display de 14 „.

Cu ajutorul noii generații de APU-uri Ryzen 4000, vânzătorii de laptopuri vor fi capabili să le configureze în sfârșit cu o memorie mai rapidă, cu viteze de până la 3200 MHz în modul dual channel, oferind un impuls uriaș de performanță. Laptopul ASUS este afșat la un preț de 1680 euro.  Ryzen 7 4800H, Ryzen 7 4800HS, Ryzen 5 4600H și Ryzen 5 4600HS au fost, de asemenea, publicate de același retailer în diverse configurații.

 

 

%d blogeri au apreciat: