Ok, hai să o spun direct. iPhone 17 Pro e genul de telefon care arată bine în reclame, dar când îl ții în mână îți dai seama că e un pas înapoi mascat într-o cutie frumoasă. Apple a reușit iar să-ți vândă ideea de „next big thing”, doar că de data asta, marele lucru e mai degrabă o combinație de marketing și reciclare de idei vechi. Am văzut toate lansările, toate prezentările, am testat telefoanele, și sincer, pentru prima dată în mulți ani, nu simt nicio atracție reală față de noul model. Iar asta vine de la cineva care a fost în ecosistemul Apple de peste opt ani, cu toate jucăriile lor integrate, de la iPhone și MacBook până la Apple Watch și AirPods Pro.
Întotdeauna am fost genul de om care cumpără un telefon pentru cum se simte în mână, nu doar pentru ce promite pe hârtie. Iar iPhone 15 Pro Max, în varianta de 256GB, e unul dintre cele mai bine construite telefoane pe care Apple le-a făcut vreodată. Cadrul din titan îi dă o senzație de soliditate, finisajul e premium, marginea e rece dar elegantă, și per total, e telefonul care pare gândit pentru oameni care știu exact ce vor. Cu 17 Pro, însă, toată povestea asta premium s-a cam dus.
Apple a renunțat la titan și a trecut la un cadru din aluminiu, chipurile pentru a-l face mai ușor și mai „ecologic”. Da, sigur. Mai ușor poate, dar și mai ieftin la atingere, mai predispus la zgârieturi și, sincer, mai puțin demn de numele Pro. Aluminiul e genul de material pe care îl pui pe un iPhone SE, nu pe un flagship care costă cât un laptop serios. Și nu o spun doar eu, ci și primele reacții de pe Reddit, MacRumors, The Verge și alte site-uri unde lumea deja s-a plâns că marginile se zgârie după câteva zile de utilizare.
Țin minte că atunci când am scos iPhone 15 Pro Max din cutie, am simțit că țin în mână ceva ce justifică prețul. Greutatea aia echilibrată, modul în care reflecta lumina, senzația rece a titanului, toate contribuiau la un feeling premium. Cu 17 Pro, senzația asta lipsește complet. Da, e un pic mai ușor, dar și mai „goluț”, mai subțire în sensul greșit. Pare un pas înapoi, ca atunci când schimbi o mașină cu una mai nouă, dar realizezi că au tăiat din materiale ca să economisească bani.
Apoi vine designul camerei. Modulul de pe spate e și mai mare, și mai ieșit în relief, de parcă telefonul se laudă singur cu „uite ce mare am eu camera”. Dar dacă îl pui pe masă, se balansează ca un scaun cu trei picioare. Și, sincer, dacă nu ții telefonul într-o husă (lucru care ar trebui să fie opțional, nu obligatoriu), inevitabil o să-l zgârii. E ciudat să vezi cum Apple vorbește despre design elegant și simplitate, dar face un telefon care nu poate sta drept pe o suprafață fără să pară incomplet.
Ecranul, pe de altă parte, e cam aceeași poveste. Da, e luminos, da, are culori corecte, dar n-ai nicio senzație de „wow” dacă vii de la iPhone 15 Pro Max. Diferența de calitate e aproape inexistentă, în timp ce iOS 26 încearcă să compenseze printr-o avalanșă de animații și efecte vizuale care par mai mult pentru spectacol decât pentru utilitate. Tema asta nouă „Liquid Glass” e genul de gimmick pe care îl apreciezi în primele zece minute, până când îți dai seama că e doar o perdea vizuală care îngreunează tot sistemul. Fonturile sunt mai greu de citit, contrastele sunt mai slabe, iar în dark mode devine aproape deranjant vizual. Înțeleg dorința Apple de a face ceva nou, dar iOS 26 arată ca un update care a fost făcut ca să bifeze rubrici de prezentare, nu ca să îmbunătățească experiența reală a utilizatorului.
Și, ca bonus, avem și buguri. Mulți utilizatori s-au plâns deja că WiFi-ul se deconectează aleator, că telefonul are lag la descărcări sau că apar glitch-uri ciudate în interfață. CarPlay a devenit un festival de ecrane care clipesc, iar notificările au uneori întârzieri de câteva secunde. Nu zic că toate sunt catastrofale, dar e frustrant să plătești o sumă imensă pentru un telefon „Pro” și să simți că ești beta tester pentru iOS 26.
La capitolul baterie, Apple promite aceleași 20-22 de ore de utilizare, dar în realitate, mulți utilizatori observă că 17 Pro ține mai puțin decât 15 Pro Max, mai ales pe iOS 26, unde toate acele animații și efecte vizuale mănâncă mai multă energie. Și da, avem un nou procesor A19 Pro, care pe hârtie e mai eficient, dar în practică diferențele de performanță nu se simt. Deschizi aplicațiile la fel de repede, faci poze la fel, editezi video tot cam la fel. E un salt tehnic, nu practic. Dacă folosești telefonul pentru social media, mesaje, browsing și câteva poze, n-o să simți absolut nicio diferență reală.
Ba mai mult, telefonul continuă să se încălzească, în special când filmezi sau folosești GPS-ul. Apple se laudă că aluminiul ajută la disiparea căldurii, dar adevărul e că titanul o făcea mai bine. Acum, aluminiul doar se încălzește mai repede și se răcește mai greu, deci în loc să rezolve problema, au mutat-o în altă parte. E genul de „upgrade” care sună bine în prezentare, dar care în realitate se simte ca un downgrade.
Camera, la rândul ei, e un exemplu clasic de marketing Apple. Toată lumea vorbește despre senzorul nou, despre procesorul A19 Pro care aduce „fotografie computațională avansată” și despre noile moduri de zoom. În realitate, diferențele față de iPhone 15 Pro Max sunt minime. Da, poate are o ușoară îmbunătățire la contrast, la claritatea în lumină slabă, dar nu e ceva care să te dea pe spate. Pozele sunt tot acolo, diferențele sunt abia sesizabile, iar dacă nu le pui una lângă alta, n-ai zice niciodată că sunt făcute cu generații diferite de telefoane. Apple pare că s-a blocat în aceeași formulă: aceeași cameră, același software, doar niște tweak-uri minore de la an la an.
Încep să am senzația că iPhone 17 Pro e un telefon făcut să dea bine în reclame, nu să fie folosit cu adevărat. Adică e frumos, lucios, cu o grămadă de cuvinte mari în jurul lui, dar când tragi linie, realizezi că e doar o variantă mai scumpă a unui telefon pe care deja îl ai. Și da, poate că o parte dintre fanii Apple vor spune „dar are chip nou, are eficiență energetică mai bună, are suport mai lung pentru iOS”. Ok, dar toate astea contează dacă telefonul ăla îți oferă o experiență real mai bună. În cazul de față, nu o face.
Să fim sinceri, Apple a cam pierdut curajul să inoveze pe bune. De la iPhone X încoace, tot ce am primit sunt mici ajustări, schimbări de materiale și câteva update-uri software ambalate frumos. 17 Pro e exemplul perfect al acestei stagnări: un telefon care se vrea revoluționar, dar care e doar o ediție reciclată a unui produs deja excelent, doar că acum e mai puțin premium.
Și totul devine și mai ironic când realizezi că 15 Pro Max, lansat acum doi ani, e încă unul dintre cele mai echilibrate telefoane de pe piață. E rapid, are o cameră excelentă, ține bateria o zi întreagă și are acel feeling premium de care nu te saturi. E genul de telefon care încă se simte nou și relevant, chiar și în 2025. Acest lucru spune multe despre cât de puțin a evoluat Apple între generații.
Personal, nu simt absolut nicio nevoie să trec la 17 Pro. Mai mult, mă gândesc serios că următorul telefon va fi 16 Pro Max, care păstrează cadrul din titan și probabil va fi mai rafinat, mai stabil și cu mai puține buguri. Apple are obiceiul ăsta de a face un model experimental, plin de promisiuni, iar anul următor să-l repare discret și să-l vândă drept o „optimizare”. Fix așa simt că se va întâmpla și acum.
Și dacă nici 16 Pro Max nu o să mă convingă, probabil că voi face ce n-am mai făcut de aproape opt ani: mă întorc la Android. Nu pentru că m-aș fi săturat complet de iOS, ci pentru că pur și simplu nu mai simt valoare reală în upgrade-urile anuale. Când vezi telefoane ca Huawei Pura 80 Ultra sau Xaiomi 15 Ultra, care oferă camere incredibile, baterii uriașe și un nivel de personalizare pe care Apple nici nu-l visează, începi să te întrebi dacă nu cumva e timpul să schimbi tabăra.
Mi-ar plăcea să spun că iPhone 17 Pro e un pas înainte, dar adevărul e că nu e. E doar un pas lateral. E un telefon care încearcă să fie mai ușor, mai prietenos, mai eficient, dar în realitate e mai fragil, mai călduros și mai plictisitor. Nu are acel „wow” pe care îl așteptai de la un produs premium. Și dacă după opt ani de loialitate absolută la Apple ajung să spun asta, e clar că ceva s-a pierdut pe drum.
Așa că nu, iPhone 17 Pro nu merită banii. Nu merită upgrade-ul, nu merită schimbarea, și cu siguranță nu merită hype-ul. Dacă ai un 15 Pro Max, păstrează-l liniștit încă un an sau doi. Iar dacă te-ai plictisit complet de ecosistemul ăsta controlat și repetitiv, atunci da, poate că e momentul să vezi cum mai e viața și în Android.
Eu unul, pentru prima dată după mult timp, simt că Apple nu mai e cu adevărat înaintea altora. Iar dacă un brand care a fost sinonim cu inovația a ajuns să vândă un telefon cu aluminiu în loc de titan și să-l numească „Pro”, atunci înseamnă că termenul ăsta a cam pierdut sensul.
Până una-alta, rămân cu iPhone 15 Pro Max-ul meu. E solid, frumos, performant, are tot ce îmi trebuie. Nu mă minte, nu se zgârie la fiecare atingere și, mai important, nu-mi dă impresia că am plătit pentru un experiment. iPhone 17 Pro e un telefon care ar fi trebuit să fie un upgrade, dar s-a transformat într-un reminder clar că, uneori, noul nu înseamnă mai bun.
Și poate că, într-un fel, e bine. Poate că e momentul să ne oprim din alergatul ăsta după generația următoare și să apreciem telefoanele care chiar funcționează perfect. Pentru mine, ăla e 15 Pro Max. Și dacă următorul telefon care mă va impresiona va fi unul cu Android, atunci să fie. Dar iPhone 17 Pro? Nu, mulțumesc. Am avut destule „Pro”-uri de marketing ca să mai cad încă o dată în capcană.