Când e să vorbim de mașini, mai ales de acest Aston Martin Vantage Coupé 2020, parcă vorbim de femei. Ne minunăm de cât de bine arată, dar nu ne întrebăm ce are în interior, ce e sub capotă. Ca și cu femeile, suntem atrași de frumusețea exterioară, ignorând aproape complet cea interioară (dacă o au, căci unele… băieții știu de ce!). Toată lumea spune, „mamă, ce mașină tare, e superbă!”. De ce nu spunem și despre faptul că e rapidă, inteligentă și.. personalizabilă. Și nu mai facem, acum, comparații cu femeile frumoase…
Caroseria, într-adevăr, sare prima în ochi și nu poate fi ignorată. Aston Martin Vantage Coupé 2020 pe partea de design arată excelent, cu un accent foarte jos se pliază bine pe șosea. Pare agresivă, demnă de un Bond 007, parcă plecând la vânat (iar noi la agățat cu ea).
Pleacă de la un preț de 156.081 USD și ajunge la 172.169 USD, deci nu pleacă prea departe, chiar dacă pe șosea e mult mai rapidă. La motorizarea asemănătoare lui AMG, cu 503 cai putere twin-turbo de 4.0 litri în V-8, asta da performanță! Vantage-ul anterior ajungea la 100 km în 3,3 secunde, ceea ce nu-l face chiar cel mai rapid din gama sa. Modul sport din fabrică este destul de leneș pe partea de accelerație, însă când dăm în Sport Plus, acest Coupé devine mai viguros în traseele stradale. Culmea este că, deși butoanele pentru schimbatul modului de șofat și suspensii sunt pe volan, acestea sunt foarte rigide și avem nevoie să apăsăm mai tare și să nu ridicăm în același timp prea brusc piciorul de pe pedala de accelerație, chiar și când ne pregătim să parcăm.
Odată rezolvată problema cu butoanele modurilor și am trecut pe Sport Plus, Vantage-ul întâi durduie satisfăcut că l-am trecut în apele lui și, la accelerație, zgomotul devine mai puternic și turațiile mai mari, țevile de eșapament pocnind cu frenezie la decelerare. Sigur că pe partea de zgomot, în liniștea nopții un asemenea vehicul face ca o adevărată baterie de percuție, însă la viteze mari face ca un copil care bulbucește în lapte. Parcă te convinge să apeși într-una pe accelerație ca să scapi de zgomotul ciudat. Iar superior lui Sport Plus avem modul Track, care ține turațiile încă și mai mari, iar respectivul zgomot este și mai sonor.
Și suspensiile au trei moduri, deși diferențele între ele sunt mai mici decât pe partea de mod de șofare. Odată cu trecerea la diversele moduri de șofat, precum Sport, Sport Plus, mașina se simte cam rigidă. Dar în general, calitatea călătoriei este sportivă, în limitele acceptabile, și nu brutală. Iar în ceea ce privește viteza mare, se simte doar atunci când vitezometrul a trecut de mult de suta de km.
Deși plăcută pe partea exterioară, în ceea ce privește șofatul este un pic mofturoasă, șoferul trebuind să se obișnuiască cu fiecare dintre moduri. Nu este o mașină foarte nervoasă sau obositoare. Cele mai dezamăgitoare aspecte, totuși, fiind pedalele de frână cam moi și punctul mort frontal mult prea mare. Deși frânele opresc în loc Vantage-ul destul de bine, ne-am dori să fie mai responsive. Frânele sunt din carbon-ceramică.
Punctul mort este, și el, un defect al mașinii, mai exact al retrovizoarelor laterale care sunt mai îndepărtate de caroserie și oferă vizibilitate dincolo de spatele Astonului. Mai și blochează un pic vizibilitatea în intersecții. Dar, dacă cineva dorește să adauge și o remorcă, acestea pot fi avantaje.
Și pe partea de interior are inconsistențe. Design-ul clasic oferă un aranjament al caracteristicilor destul de satisfăcător și spații libere destule, însă pe partea de torpedou sau între scaune, spațiul pentru obiectele mici este prea mic. Are, totuși, un raft destul de încăpător în spatele scaunelor frontale suficient pentru jachete sau poșete. Ceea ce e bine, însă, că acest Aston poate fi configurat după gusturile cumpărătorului, chiar și la nivel de materiale folosite, deși părțile neacoperite de tapiseria din piele, de exemplu, sunt dintr-un plastic negru (cam neadecvat pentru prețul pe care-l are) și nu credem că pot fi înlocuite.
Ca și concurență, acest Aston Martin îi are alături pe Porsche 911 și Mercedes AMG care sunt mai bine echipate. Iar la preț și performanțe, nici vorbă să concureze. Dar ceea ce oferă este personalitate, căci nu e ușor să te afișezi într-o mare de mașini germane de astfel de calibru, care mai și domină piața. Măcar să întoarcă acele capete care îl privesc. La șarm, n-avem ce zice.. la fel ca femeile lui Bond.
Leave a Review