Dacă v-ați uitat la cele mai noi și mai bune plăci grafice NVIDIA RTX, este imposibil să nu fi auzit despre DLSS. Dar totuși pentru cei care nu știu ce este DLSS, am să fac o scurtă descriere a acestei funcții.
NVIDIA are în mod clar un hardware puternic pentru jocuri, atât plăci video pentru desktop cât și pentru laptop, dar compania a lucrat, de asemenea, la o serie de tehnologii software diferite în ultimii ani, concepute pentru a profita la maximum de acest hardware. Compania a insistat foarte mult pe ray tracing și pe experiența vizuală pe care aceasta o poate adăuga jocurilor. Această tehnologie adaugă efecte vizuale îmbunătățite prin iluminare realistă, umbre precise și surse de lumină difuză. Dar, de asemenea, poate îngenunchia orice PC sau mai ales un laptop și poate scădea numărul de FPS-uri drastic. Dar compania a venit cu altă soluție, prin care putem totuși beneficia de multe FPS-uri, în timp ce avem și RTX activat în jocuri, in unele situații chiar pe setările maxime.
Aici intervine DLSS. Aceasta este o tehnologie concepută pentru a vă permite să profitați la maximum de o calitate grafică impresionantă, îmbunătățind în același timp performanța și menținând FPS-urile ridicate, astfel încât să puteți profita la maximum de rezoluția ecranului.
Deep Learning Super Sampling sau pe scurt DLSS, este una una dintre funcțiile noi care sporește performanțele în jocuri. Aceasta este o metodă alternativă la anti-aliasing dar mai vine cu ceva special, face texture scaling folosind nucleele Tensor integrate în noul procesor video. DLSS sporește semnificativ performanța în jocuri, în timp ce menține sau, în unele cazuri, chiar crește calitatea imaginii, cu ajutorul inteligenței artificiale prin metoda Deep Learning.
Fiind o tehnologie nouă, aceasta a venit cu o mulțime de probleme la început. În primul rând calitatea imaginii după activarea acestei funcții, era mai prostă decât daca utilizatorul se juca cu ea oprită. Un alt dezavantaj era nevoia de pregătire a rețelei neurale pentru fiecare joc în parte, acesta fiind un procedeu de durată. Din această cauză DLSS a fost utilizat în foarte puține jocuri, dar acest lucru s-a schimbat recent. nVidia a lansat DLSS 2.0. Noua versiune fiind mult superioară, aceasta nemaiavând nevoie de pregătire intensă pentru rețeaua neurală. Pregătirea pentru inteligentul artificial fiind acum la comun, adică nu se mai face pentru fiecare joc în parte, astfel rezultate se văd instant, chiar daca este pentru prima dată când deschideți un anumit joc.
Poate că cel mai mare avantaj în acest moment este faptul că putem avea parte de laptopuri cu preț redus, dar care au RTX. Astfel pentru testare am folosit un laptop Acer Predator Triton 300 SE, care vine echipat cu o placă video NVIDIA 3060 Laptop și un procesor de ultimă generație, Intel i7-11375H. Ca procedură de test, am folosit rezoluția nativă a ecranului, ea fiind de 1920×1080 pixeli, cu DLSS On și Off, dar RTX mereu pe On, la diverse grade de calitate. Pentru comparație ne vom orianta după media FPS-urilor și 1% Low, pentru a vedea cât este de cursiv jocul și dacă are stuttering. Jocurile folosite pentru testare sunt: Cyberpunk 2077, Control și Outriders.
Voi începe cu Cyberpunk 2077, unde media cu DLSS OFF a fost de 29,1 FPS-uri. Jocul fiind setat la rezoluție 1080p, cu presetul din joc setat la Ray Tracing Mediu. Am putea spune că se apropie de experiența oferită de o consolă, ma refer aici la acele jocuri limitate la 30 FPS-uri, dar ținând cont că laptopul are ecran la 144Hz, experiența vizuală nu este cea mai plăcută când ai puține FPS-uri. Așadar am activat DLSS pe opțiunea Ultra Performance, iar FPS-urile aproape că s-au dublat, având acum o medie de 57,6. Practic avem o creștere a performanței de aproape 98%! Este incredibil, iar calitatea imaginii este excelentă.
Trecând la media de 1% Low, putem vedea doar 19,1 FPS-uri cu DLSS Off, ceea ce înseamă că jocul sacadează. Odată pornit DLSS, media 1% Low este de 40,2 FPS-uri. O creștere în performanță de 110%.
Trecând la următorul joc, Control, lucrurile devin interesante. De ce? Pentru că pe acest l-am testat și la rezoluția 4K, iar rezultatele sunt foarte bune! Pentru început am testat la rezoluția 1920×1080 pixeli, presetul calității setat pe High și DLSS la rezoluția de randare 640×360. Cu DLSS oprit media este de 35,5 FPS-uri, dar după ce am pornit DLSS avem o creștere la 67,2 FPS-uri, adică un câștig de performanță de 89%. Deși datele par incredibile, ele sunt cât se poate de reale.
La media de 1% Low, creșterea este la fel de impresionantă! Cu DLSS oprit avem o medie de 18,3 FPS-uri, adică jocul sacadează destul de des, dar cu DLSS pornit, media este de 54,2 FPS-uri. La acest nivel, deja avem un gameplay cursiv. Creșterea de performantă fiind de 196%!
Având rezultate atât de bune, am decis să cresc rezoluția randării DLSS la 1280×720. Deși FPS-urile au scăzut, acestea sunt în acel criteriu de jucabilitate fără probleme de sacadare. Media de FPS-uri fiind de 52,7, iar pentru 1% Low 43,4. Așadar o pierdere de 27,5% pentru media generală și 24,8% pentru 1% Low. Dar chiar și în acest caz, rezultatele sunt cu mult peste cele cu DLSS oprit.
După cum spuneam, am testat Control și la rezoluție 4K, evident conectând laptopul la un monitor cu această rezoluție. Deși am păstrat DLSS setat la 1280×720 pixeli, putem vedea totuși că avem performanțe relativ mari, cu mult peste cele cu DLSS oprit și rezoluție 1920×1080. Așadar media generala a FPS-urilor a fost de 45,7, în comparație cu 35,5 pentru DLSS oprit, adică avem performanțe cu 28,7% mai mari pentru rezoluția 4K DLSS pornit versus 1920×1080 cu DLSS oprit. Media 1% Low este de 38,5 FPS-uri pentru 4K DLSS pornit și doar de 18,3 FPS-uri pentru Full HD cu DLSS oprit. Așadar avem o performanță mai mare cu 110% pentru 1% Low, suficient cât să avem un gameplay fără sacadări enervante.
Ultimul joc testat, fiind și cel mai recent lansat, este Ourriders. Deși este un joc nou, producătorii au ales să implementeze doar DLSS, nu și Ray Tracing. Chiar și așa avem un spor incredibil de performanță, dar și de calitate. Așadar cu presetarea jocului pe Quality și rezoluție 1920×1080, avem o medie de 84,1 FPS-uri cu DLSS oprit. Cu DLSS pornit pe setare Ultra Performance, avem o medie de 143,4 FPS-uri. O creștere a performanței cu 70,5%.
Media 1% Low cu DLSS oprit a fost de 50,1 FPS-uri, iar cu DLSS pornit a urcat la 103,6 FPS-uri. Prin urmare avem o creștere a performanțelor de 106,7%.
Cu acestea fiind spune, DLSS este baza! Nu avem ce reproșa acestei tehnologii software care continuă să primească îmbunătățiri. Fix atunci când ne întrebam, oare ce mai scot producătorii de plăci video, mai au ce? Deja aveam performanțe cât cuprinde, părea că s-a ajuns la limită, ca si cum nimic nu ar mai putea să apară și iată totuși că NVIDIA ne demonstrează contrar. Suntem curioși ce mai pregătesc aceștia pentru următorii 5 ani. Unde vom ajunge?
Leave a Review