web analytics

AGON by AOC lansează noul monitor pentru gaming de 32″, cu 240 Hz, HDR și timp de răspuns GtG de până la 1 ms

Parteneri

AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din lume, lansează cel mai nou model din seria AGON 5: AG325QZN/EU de 31,5″ (80 cm). Monitorul dispune de un panou Fast VA, care poate funcționa la o rată de reîmprospătare de 240 Hz și are un raport de contrast impresionant de 3000:1, tonuri negre profunde, culori bogate și o certificare DisplayHDR 400. Modelul oferă imagini acaparante, iar capacitatea de reacție rapidă, cu un timp de răspuns GtG de până la 1 ms și MPRT de 0,5 ms, reflectă faptul că este construit pentru a fi folosit în jocuri competitive. Datorită dimensiunilor sale impunătoare, AG325QZN/EU se potrivește unor scenarii multiple de utilizare, de la PC-uri de gaming la configurații de couch-gaming sau simulatoare dedicate.

Mai mult spațiu de desfășurare

În timp ce jucătorii de titluri FPS preferă ecrane de dimensiuni mai mici (27″ sau chiar 24″) pentru a se concentra mai bine asupra întregii acțiuni, gaming-ul competitiv acoperă o gamă variată de genuri, în care un ecran de 32″ poate oferi un avantaj. Titlurile de acțiune/RPG, jocurile de luptă, jocurile de strategie în timp real sau jocurile de simulare pot beneficia de o dimensiune mai mare a ecranului pentru a afișa mai bine detaliile complexe și pentru a crea o atmosferă mai captivanta.

Ecranul de 31,5″ oferă mai mult spațiu de desfășurare, păstrând în același timp aspectul obișnuit de 16:9, ceea ce face ca tranziția să fie ușoară pentru jucători. AG325QZN/EU dispune de o rezoluție QHD (2560×1440), care reprezintă un balans optim între detalii bogate și frame rate ridicat. GPU-urile moderne pot atinge mult mai ușor 240 fps la o rezoluție QHD în multe jocuri, în comparație cu ecranele 4K. Datorită combinației dintre rata de reîmprospătare ridicată și rezoluția QHD, AG325QZN/EU este un monitor de de care gamerii se pot bucura o perioadă îndelungată.

Răspuns rapid pentru acțiune rapidă

Monitorul utilizează un panou Fast VA, care oferă timpi de răspuns rapizi (până la 1 ms GtG și 0,5 ms MPRT) și diferite opțiuni de reglaj precum modul overdrive în mai multe trepte, astfel încât jucătorii pot modifica cu precizie capacitatea de reacție a monitorului în funcție de preferințele lor, pentru a obține o experiență fără ghosting. Suportul Adaptive-Sync asigură mișcare fără efectele de tearring sau stuttering. În timp ce pe un monitor de 60 Hz, utilizatorul va vedea un nou cadru la fiecare 16 ms, acest lucru este redus la doar 4 ms pe un monitor cu rată de reîmprospătare de 240 Hz. Cu un timp scurt între cadre, jucătorii se vor simți mai conectați la joc și le va permite să reacționeze mai rapid la acțiunile adversarilor.

Un monitor flexibil

În afara orelor de joc, dimensiunea mare a ecranului de 31,5″ se pretează și pentru sarcinile productive zi cu zi. Suprafața mare a ecranului le permite utilizatorilor să deschidă și să utilizeze simultan mai multe ferestre ale aplicațiilor. Datorită certificării VESA DisplayHDR 400, AG325QZN/EU poate reda conținutul HDR din videoclipuri și jocuri. Ecranul are unghiuri largi de vizualizare (178/178°), iar luminozitatea de vârf de 400 nits permite utilizarea sa în spații interioare luminoase. De asemenea, sunt incluse un hub USB 3.2 cu 4 porturi și un port USB upstream către PC, oferind utilizatorilor posibilitatea să conecteze perifericele direct la monitor.

La fel ca și alte modele AGON 5, noul monitor prezintă un design elegant, unghiular și cu margini foarte subțiri. Suportul metalic ergonomic cu reglaje pentru înclinare (-5/23°), înălțime (150 mm), pivotare (-20/20°) și rotire (90°) permite o utilizare confortabilă pentru orice persoană, în orice ocazie.

Preț și disponibilitate

Monitorul AGON AG325QZN/EU va fi disponibil începând cu luna aprilie la prețul recomandat de 2849 lei.