Dispozitivele de stocare externă precum hard disk-urile și stick-urile de memorie sunt adesea dezamăgitoare pentru cei care transferă frecvent date între dispozitive. Această dezamăgire provine în principal din cauza vitezelor reduse de citire și scriere pe care le oferă. Însă, SSD-urile externe, precum modelul ADATA Elite SE880 de 1 TB, schimbă complet această perspectivă. Dar, este oare valoarea sa de aproximativ 400 LEI justificată?
În cutie veți găsi o unitate de dimensiuni mici. Alături de aceasta, producătorul furnizează două cabluri USB-C la USB-C și USB-C la USB-A, și documentația standard.
ADATA Elite SE880 este disponibil în versiunile de 512 GB și 1 TB. Modelul de 512 GB are un TBW modest de 300 TB. Nu am reușit să găsesc informații despre TBW-ul unității de test, dar cu siguranță este mai mare.
Modelul ADATA Elite SE880 de 1 TB folosește interfața USB 3.2 Gen 2×2 cu o viteză de transfer de 20 Gbps, de două ori mai rapidă decât USB 3.2 Gen 2. Laptopul utilizat pentru testare, un Acer Nito V 15, susține acest standard rapid și modern, permițând unității să-și atingă întregul potențial. Înainte de a achiziționa un dispozitiv similar, asigurați-vă întotdeauna că aveți echipamentul necesar pentru a beneficia de vitezele maxime de transfer de date specificate de producător pentru dispozitivul de stocare portabil.
SSD-ul extern ADATA Elite SE880 de 1TB este construit în jurul unui singur cip, ceea ce a permis producătorului să îl integreze într-un factor de formă ultra-compact. Este remarcabil să vedem un dispozitiv de stocare extern atât de mic în zilele noastre.
ADATA a optat pentru un controler Silicon Motion SM3220G și patru cipuri de memorie 3D NAND TLC fabricate de Micron. Acesta vine într-o carcasă metalică elegantă, cu un finisaj gri închis. Doar părțile superioară și inferioară sunt fabricate din plastic. Unitatea este echipată cu un conector USB-C. Construcția este solidă și robustă.
Am verificat performanța unității în testele sintetice și este aproximativ în linie cu afirmațiile producătorului. Vedem în CrystalDiskMark 8, o viteza de citire de 2060MB/s și 1838MB/s pentru scriere.
În Atto Disk Benchmark, vedem o viteză maximă de 1,7GB/s pentru scriere și 1,92GB/s pentru citire.
Iar în Anvi’s Disk Benchmark, vedem un scor de 5638.46 puncte.
ADATA Elite SE880 de 1TB este un SSD extern accesibil cu performanțe remarcabile. Încapsulat într-o carcasă mică și solidă, acesta este suficient de compact pentru a se potrivi în orice buzunar – chiar mai mic decât o carcasă pentru căști! Cu suport pentru diverse platforme, acest SSD aduce și o notă de versatilitate.
Decizia finală depinde de preferințele personale. În cazul meu, acesta s-a dovedit a fi o alegere potrivită și a oferit performanțe excelente, ceea ce îl recomandă cu încredere, mai ales că este suficient de rapid încât pot filma cu iPhone 15 Pro Max în 4K60P ProrRes LOG, fără probleme. De asemenea este destul de rapid încât pot edita fișiierele video direct pe el.
Leave a Review