web analytics

Genesis Thor 210 RGB – Tastatură mecanică hibridă la preț accesibil

O tastatură echilibrată din punct de vedere feedback și zgomot al tastelor.

Parteneri

Genesis este un brand vechi pe piața din România, iar recent am testat o tastatură interesantă de la ei. Thor 210 RGB este un hibrid între o tastatură mecanică și o tastatură cu membrană, care are evident iluminare de fundal RGB. Aceasta se încadrează în gama de prețuri de mijloc, în jur de 170 LEI, dar se presupune că va oferi o calitate bună și rezistență în timp.

În ultimii zece ani, am testat extrem de multe tastaturi, iar primul aspect care mi-a atras mereu atenția, este materialul din care este realizat șasiul tastaturii. În trecut, materialul dominant era plasticul, dar odată cu dezvoltarea tehnologiei, producătorii au mizat pe componente mai durabile. De aceea mă miră faptul că nu au renunțat la plastic și în acest model, în favoarea metalului. Dar cel puțin, șasiul și tastele sunt realizate din plastic de bună calitate, cu un finisaj mat.

Așadar, avem de-a face cu un layout clasic al unei tastaturi înalte, bazat pe o grosime considerabilă a platformei. Producătorul a ales un profil gros, deoarece pe panoul din spate se află un hub cu două porturi USB 2.0 și intrări jack de 3,5 mm pentru căști și microfon. Acestea au fost plasate în partea stângă a tastaturii.

În dreapta, există un cablu cu o lungime de 160 cm, din păcate cu protecție din cauciuc, nu din țesătură.

Producătorul a utilizat switchuri mecanice hibride cu o forță de activare de 60g și un timp de răspuns de 8 ms. În ceea ce privește calitatea lor, aceasta este foarte bună, iar sunetul produs nu este deranjant. Tastele sunt mai silențioase în compatație cu alte tastaturi testate de mine, care au switchuri tactile.

În partea de jos veți găsi piciorușe din plastic care, atunci când sunt scoase, vor permite tastaturii să fie poziționată la un unghi suplimentar de 15 grade.

În afară de faptul că switch-urile hibride sunt mai puțin zgomotoase în timp ce tastați, acestea își arată adevăratul potențial în timpul jocurilor. Timpul de răspuns rapid permite o sesiune excelentă de gaming. Sunt incluse, de asemenea, funcția antighosting pentru până la 19 taste, o blocare a tastelor Windows și posibilitatea de a schimba săgețile de navigare în WASD.

Nu am întâmpinat nicio dificultate în utilizarea tastaturii în timpul testelor, deși mi-a fost greu să revin la profilul înalt, personal folosesc o tastatură mecanică cu profil slim de aproape 4 ani.

Genesis Thor 210 RGB nu se deosebește de frații săi prin nimic special, în afară de faptul că are un hub pe panoul din spate și un software mai avansat care gestionează iluminarea de fundal, macrourile și comenzile rapide. În opinia mea, este un hardware bun, care merită luat în considerare dacă căutați o tastatură de gaming mecanică tactilă, dar nu foarte zgomotoasă.