Windows 10 a introdus încet dar sigur, pictograme reproiectate în urma Fluent Design System, dar se pare că Microsoft plănuiește acum o „întinerire vizuală de amploare” prin actualizarea 21H2 planificată pentru această toamnă. Producătorul Windows renunță în sfârșit la pictogramele din epoca Windows 95, care au supraviețuit de-a lungul anilor și care încă se ascund prin colțurile acestui ultim sistem de operare desktop al companiei.
Cu numele de cod Sun Valley, actualizarea Windows 10 21H2 schimbă pictogramele care se găsesc în Shell32.DLL, inclusiv pictogramele pentru modul de hibernare, rețea, unități de dischetă și altele. Cele care fac parte din acest DLL apar prin mai multe casete de dialog din sistemul de operare.
În timp ce Microsoft a introdus un nou design odată cu Windows 10, pictogramele nu au fost încă aduse la zi cu noul limbaj de design. Acest lucru a avut ca rezultat un aspect inconsecvent pentru un sistem de operare care încearcă din răsputeri să fie sistemul de operare desktop de generație următoare, fără a purta reminiscențe ale Windows 7 (sau ale predecesorilor săi), care s-a dovedit a fi un concurent incorigibil.
Se așteaptă ca Microsoft să finalizeze Windows 10 Sun Valley până în luna iulie. Actualizarea va fi prima versiune majoră pentru Windows 10 după versiunea 2004 livrată la începutul anului 2020. De atunci, producătorul Windows a livrat două actualizări minore, versiunea 20H2 și 21H1 – v21H1 nu a fost încă lansată pentru utilizatorii publici. Compania a început deja să pregătească Windows 10 May 2021 Update (versiunea 21H1) pentru lansare, iar aceasta ar trebui să înceapă să fie livrată pentru public până la sfârșitul acestei luni.
Leave a Review