web analytics

Impactul COVID-19 asupra comerțului electronic în anul 2020

Pandemia a ajutat la creșterea comerțului online

Parteneri

Acum că toată lumea se gândește la pandemia de coronavirus, pentru aproape toți oamenii de afaceri este necesar să se preocupe și de impactul COVID-19 asupra vieții și activității lor. Pandemia a produs perturbări economice ce se reflectă și în scăderea cifrei de afaceri, așa că variantele de compensare tind să se îndrepte către sectorul online.

Un sector care ajută la menținerea economiei este în prezent comerțul electronic. În acest an, tot mai multe companii s-au transformat pentru a se ocupa de comerțul cu amănuntul online, în aceste vremuri tulburi.

Cum arată peisajul actual al comerțului electronic?

Potrivit datelor oferite de Departamentul pentru Comerț al SUA, în perioada aprilie-iunie 2020, consumatorii au cheltuit 212 miliarde de dolari pentru comerțul electronic, creșterea sectorului e-commerce fiind de aproape 32%.

Datele IBM arată că pandemia a accelerat trecerea consumatorilor spre comerțul electronic cu 5 ani. Experții au estimat că în acest an comerțul electronic va crește cu cel puțin 20% și chiar așa a fost; în perioada de început a pandemiei, comerțul electronic cu amănuntul în SUA a crescut chiar cu 44,5%.

Multe lanțuri de magazine au fost și sunt în continuare afectate de pandemie, unele au avut pierderi mari și chiar au ajuns în faliment.

În acest an, toate industriile au sesizat impactul pe care l-a avut pandemia de coronavirus asupra lor.  Cumpărăturile online au devenit un comportament adaptat de un segment din ce în ce mai mare de clienți. Cifrele arată o schimbare mare pe termen lung, o migrare spre online.

Magazinele online active au listat un număr tot mai mare de produse, pentru că vizualizările și vânzările au crescut pe Internet.

Cele mai recente date arată că, în timpul pandemiei, comerțul electronic a câștigat un avânt:

  • Achizițiile online de îmbrăcăminte au crescut cu 76,7%
  • Vânzările de articole artizanale au crescut cu 146% pe piața Etsy
  • China are o scăderea de peste 80% la vânzările de automobile.

Comerțul electronic a înregistrat o creștere neașteptată, în anul 2020, din cauza pandemiei. Oamenii preferă să facă cumpărături online, decât în magazinele din orașe.

Site-urile web câștigă avânt în timpul crizei de coronavirus (COVID-19)

În acest an, în timpul COVID-19, traficul a crescut pe rețelele sociale, iar asta este un avantaj pentru magazinele online de comerț electronic, care pot profita prin postările lor pe Facebook, Twitter, Instagram.

Magazinele au reușit să-și transforme clienții în clienți de Internet. 

În perioada restricțiilor, multe magazine fizice au fost închise, timp în care comerțul electronic a fost în plină expansiune. Unii oameni de afaceri au fost nevoiți să-și închidă magazinele fizice și să rămână acasă, dar au apelat la servicii profesionale de creare a unui site de prezentare pentru că au vrut să-și deschidă magazine online.

În prezent, vânzările în magazinele din oraș și vânzările online constituie pentru orice companie două canele de distribuție interdependente și indispensabile, care au ca scop satisfacerea cererii consumatorilor. Aceștia sunt din ce în ce mai atenți și mai pretențioși, nu se limitează la o simplă tranzacție, ei caută ceea ce își doresc în mai multe magazine online ori site-uri online pentru a face cea mai bună achiziție.

Mărcile și-au dublat eforturile pentru a anticipa noile așteptări ale consumatorilor lor. În acest an, oamenii de afaceri au înțeles că din cauza pandemiei, calea tradițională de cumpărare este complet depășită. Se pare că acum nu mai există nicio graniță între site-ul de comerț electronic și magazinul fizic. În momentul actual, clienții preferă să facă cumpărături online, urmărind produsele dorite de la un site la altul.

Oamenii de afaceri sunt nevoiți să aplice strategii noi de afaceri, în marketing și în organizarea lor internă. Magazinele online trebuie să ofere mai mult decât simple achiziții, să treacă de la vânzarea de produse la așa numita vânzare de experiențe, cu tot mai multe servicii.