web analytics

MANEATER – Cum să devii un pește de succes!

Pește din ocean...

Parteneri

Când am văzut primul trailer pentru Maneater, eram puțin sceptic cu privire la acest joc. Un joc în care devorezi oameni și provoci teroare? Mă gândeam că este un simulator prost, care vrea și el sa fie acolo pe lista cu jocuri lansate în 2020. Am mai jucat simulatoare nautice, precum Subnautica, însă Maneater părea să fie fix invers, adică tu să fi peștele. Totuși eram curios despre cum va decurge jocul și povestea lui, așadar iată review-ul. Acesta a fost testat pe un sistem ACER Predator Orion 9000, echipat cu un RTX 2080 Super și un procesor Intel Core i7 9800X, 32GB RAM și un SSD de 1TB plus un HDD de 3TB, monitorul utilizat a fost un Acer Predator X27.

În Maneater joci ca un rechin tânăr, care tocmai ce s-a născut, pornind în lume cu zero experiență. Acesta începe cu un fel de tutorial, unde ești deja un rechin adult, mai exact o femelă, care este și gravidă, dar totul se strică, când un vânător de rechini, sarit puțin de pe ax, pe nume Scaly Pete te-a ucis pe vapor, iar puiul din burtă, va devenit noua ta identitate în joc. Datorită aroganței lui și a dorinței de răzbunare, acesta te lasă liber, dar nu înainte de de marca cu o tăietură de cuțit, însă la plecare nu îl lași așa simplu, ci pleci cu jumătate din mâna lui. Iar pe viitor te vei răzbuna pe el, însă pentru a face acest lucru, trebuie doar să mănânci și să evoluezi. Acest lucru presupune multe ore de joc și o grămadă misiuni, care constau evident în mâncatul de oameni și diverse creaturi marine și de a te lupta cu prădători uneori mai puternici decât tine. Povestea din Maneater este încadrată ca o emisiune TV ce documentează aventurile de pescuit a lui Scaly Pete.

Jocul este împărțit în mai multe regiuni între care puteți să vă deplasați liberi, permițându-vă să vă întoarceți și să finalizați questurile secundare sau să adunați diverse iteme de colecție pe care le-ați omis. De fapt, unele dintre sidequest-uri necesită să vă întoarceți mai târziu în poveste, pentru a le putea finaliza. Dacă vă este lene să înotați pe hartă dintr-un cap în altul, jocul vă pune la dispoziție un mod rapid de a călători, folosind grotele pe care le-ați deblocat. Grotele acționează ca un safe house în care vă puteți îmbunătăți multitudinea de mutații pe care le-ați deblocat.

Pentru a debloca mutațiile, jocul vă pune la dispoziție anumite misiuni. Îmbunătățirea fiecărei mutații necesită resurse obținute fie prin uciderea creaturilor marine fie a oamenilor, sau prin deschiderea cuferelor pe care le găsiți pe hartă. Mutațiile fac ca jocul să devină mai interesant. Există un set de mutații osoase care te transformă practic într-o mașinările de luptă invincibilă, de asemenea setul bioelectric îți permite să șochezi și să paralizezi dușmanii în timp ce te bați cu ei, o altă mutație îți permite să rămâi în afara apei pentru perioade mai lungi de timp și una care îți permite să îți refaci viața mâncând alți pești sau oameni.

Înoți, mănânci, câștigi noi abilități dacă mănânci anumite lucruri și tot așa. Jocul este destul de simplu, dar ve-ți simți că acțiunea se desfășoară foarte lent. Jocul îți va mânca foarte multe ore din viață, pentru a putea debloca toate abilitățile și pentru a evolua mai departe. Dacă cauți un joc care are o poveste lungă în care să îți petreci timpul, atunci Maneater este o alegere bună.

Jocul este vândut ca un Action RPG, dar se simte mai degrabă ca un joc cu acțiune lineară, și foarte puține mecanici RPG. Lupta subacvatică este interesantă, cel puțin la început, dar pe măsură ce descoperi specii noi, observi căt de repetitivă este mecanica. Aveți posibilitatea să vă și aparați, nu doar să atacați în timpul unei lupte, rechinul folosindu-se de coada pentru a lovi prada, indepartând-o de voi și amețind-o.

Lipsa de abilități la început, face ca evoluția de la un rechin mic la un mega rechin să fie destul de satisfăcătoare pe măsură ce evoluați. În timpul evoluției, odată cu creșterea în nivel, rechinul crește și în dimensiuni, iar creaturile care anterior erau prea mari pentru a vă lupta cu ele, acum devin o pradă ușoară.

Vânătoare de oameni este destul de ușoară, în afară de faptul că trebuie să mai sari pe pământ câteodată și să mănânci câțiva înainte de a te sufoca, uciderea lor va crește nivelul de Wanted, iar pe parcurs vor apărea și vânătorii de rechini, care devin tot mai greu de ucis. Spre deosebire de sistemul Wanted din GTA, cel din Maneater este persistent, astfel că vânătorii vor deveni din ce în ce mai numeroși și mai dificil de omorât pe măsură ce crești acest rating. Este de apreciat totuși că rechinul este capabil să sară pur și simplu pe barca lor, astfel poți să-i apuci și să îi tragi în apă pentru a deveni o pradă mai ușoară.

Pe măsură ce te joci vei observa cât este de dezamăgitor faptul că elementele jocului nu interacționează între ele. Creaturile marine agresive nu se luptă între ele sau să le atace pe cele mai mici neagresive, alți rechini nu atacă oamenii, iar vânătorii nu atacă ceilalți rechini, astfel tu rămâi pradă pentru toți. Ar fi fost frumos să avem interacțiune între creaturile marine și oamenii din joc, pentru a face atmosfera mai dinamică.

Cu toate acestea, jocul poate fi o provocare pentru unii, în special pentru cei cărora nu le place un joc repetitiv, chiar și eu am ajuns să am același sentiment pe care îl aveam în No Man’s Sky, care după un anumit nivel nu mai faci nimic în plus, decât acțiune repetitivă. Jocul are opt zone principale ale hărții care ajung să aibe același set de obiective, sperăm ca pe viitor să fie actualizat cu mai mult conținut jocul, adică să devină mai puțin repetitiv.

Jocul mi-a adus aminte de Feeding Frenzy. Mă așteptam ca Maneater să fie în acel gen, adică pe măsură ce evoluați, să treceți și la alte specii de prădători. Maneater își propune să ofere o experiență specifică și reușește acel lucru, dar la limită. M-am distrat ore bune în joc, astfel îi pot acorda nota 7 și sper ca pe viitor sa fie aduse înbunătățiri la poveste, hartă și mecanici noi de joc.