web analytics

Review – Intel Core i7-14700K vs Core i7-13700K – Merită să faci upgrade?

Parteneri

Lansarea celei de-a 14-a generații de procesoare Intel Core nu a fost un eveniment așteptat cu nerăbdare pe piața PC-urilor. De data aceasta, producătorul a decis să nu introducă o nouă generație de procesoare și a folosit vechiul design de la cea de-a 13-a generație de cipuri Core. Practic, vorbim despre o reîmprospătare a seriei anterioare.

Lansarea procesoarelor a fost împărțită în două etape. Inițial, au fost lansate modelele Intel Core din a 14-a generație pentru entuziaști, în timp ce modelele Core i5-14600K și Core i9-14900K nu promiteau să fie deosebit de interesante, modelul Core i7-14700K a atras deja un interes considerabil mai mare înainte de lansare. Dar este acesta de luat în considerare?

Intel Core i7-14700K este succesorul modelului 13700K. Cipul este conceput în primul rând pentru gamerii care se așteaptă la performanțe foarte bune în jocuri, dar care au nevoie și de performanțe bune în alte programe, atunci când creează conținut. Unitatea se potrivește plăcilor de bază cu socket LGA 1700 (chipseturile Intel din seriile 600 și 700), așa că vă puteți gândi la ea atunci când vă actualizați kitul cu un model mai vechi de generația a 12-a sau a 13-a.

Procesorul se bazează pe o arhitectură hibridă care combină două tipuri de nuclee – P-Core și E-Core. Producătorul a decis să îmbunătățească specificațiile în raport cu Core i7-13700K, deoarece unitatea oferă 8 nuclee cu 16 fire de execuție P-Core și 12 nuclee cu 12 fire de execuție E-Core. Acest lucru înseamnă că aici au fost puse la dispoziție încă 4 nuclee E-Core.

Conform specificațiilor, se așteaptă ca cele mai puternice nuclee să funcționeze la frecvența de bază de 3,4 GHz, cu turbo până la 5,5 GHz și până la 5,6 GHz în modul Turbo Boost Max 3.0. Nucleele mai slabe au 2,5 GHz, în timp ce în modul Turbo se așteaptă ca acestea să atingă un maxim de 4,3 GHz.

Așadar nu voi mai intra in foarte multe detalii, prin urmare am pus acest procesor pe o placa MSI MAG Z790 Tomahawk MAX WiFi (https://msi.gm/S48196FE) și l-am comparat cu 13700K. Sistemul a fost echipat un kit de 2x16GB RAM la 6000MT/s, de la XPG, modelul Lancer RGB și un SSD Adata Legend 970 de 1TB. Carcasa în care au fost bagate acest componente este MPG SEKIRA 100P și sursa MPG 750W Gold. Procesorul a fost răcit de un cooler AIO MSI MAG CORELIQUID 360R V2.

Pentru testare am folosit 3DMark Time Spy, testul doar pentru procesor, CPU Profile, PCMark 10, Geekbench 6, CPU-Z și Cyberpunk 2077.

În 3DMark Time Spy, vedem un scor de 22686 puncte pentru 14700K și 20642 pentru 13700K.

În CPU Profile, 13700K a obținut 12626 puncte pentru toate nucleele în timp ce 14700K a avut 15013 puncte, diferența fiind de aproape 19%.

În PCMark 10 procesorul 13700K a avut 6547 puncte, iar 14700K a obținut 7218 puncte.

În Geekbench 6 la 13700K pe multicore vedem un scor de 19102 puncte și  2873 puncte pentru single core, iar 14700K câștigă detașat cu 20461 puncte pentru multicore și

3016 pentru un singur nucleu.

În testul CPU-Z a 13700K a obținut 12400 de puncte pentru multicore și 843 pe un nucle, iar 14700K a obținut 14870 de puncte pentru multicore și  894 pe un singur nucleu.

Iar in testul final a încercat Cyberpunk 2077 setat pe Low cu rezoluția la 1280×720 pixeli. Placa video utilizată a fost un MSI GeForce RTX 4060 Gaming X. Prin urmare, 13700K a reușit să obțină 232 FPS-uri iar 14700K a reusit să ajungă la 241 FPS-uri.

Așadar Intel Core i7-14700K este clar un procesor puternic, dar este discutabil dacă merită să treci sau nu de la 13700K la 14700K, dar cine are 12700K și lucrează cu programe intensive, este clar o alegere bună, nucleele extra fiind binevenite.